[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Patricia Marinescu publicat la: 18/09/2012

Jackson și Bruce. Coerență muzicală fără emoție

Jackson și Bruce. Coerență muzicală fără emoție

Festivalul internațional Dracula Bass s-a încheiat aseară cu două recitaluri mult așteptate, însă mai mult cu vorba decât cu fapta publicului iubitor de jazz și blues.

Anthony Jackson a susținut recitalul de o oră alături de cinci instrumentiști greci. A fost un concert perfect, interpretarea ireproșabilă până la ultima notă. Demonstrația științei a venit în momentul culminant al showului – când partitura maestrului a căzut de pe stativ. Nu s-a sesizat nicio incoerență. Un concert corect, cum îmi place să spun, totuși, poate prea. Solourile cam scurte, dar au existat, tonul a fost energic, însă, personal, nu mi-a lăsat senzația că, ajunsă acasă, voi vrea să mai ascult în seara respectivă. Timp de o oră, ne-a acaparat atenția, dar mi-ar fi plăcut să mă emoționeze măcar zece minute, așa cum o face alături de Hiromi (sau acolo să fie vorba, de fapt, despre pianul fermecat?).

Un alt muzician ajuns din nou în România (în urmă cu 20 de ani, cânta la Mamaia), Jack Bruce (unul dintre cei trei Cream) a venit cu un „spate” puternic: claviaturi, pian, tobe, saxofon, trompetă și trombon. Recitalul, deschis cu Sunshine of Your Love, a fost unul care a schimbat registrul serii și al festivalului în sine, axându-se mult pe rhythm & blues, scoțianul demonstrând și o voce potentă. Acest al doilea recital al serii a fost și despre mișcare scenică, dând o notă voioasă pe final de festival. Chiar dacă piesa de final, White Room, a rămas neterminată – fapt hilar: întreruptă de un solo de tobe destul de reușit (venit chiar după ce bateristul a reușit să scape unul dintre bețe), hitul Cream a fost reluat cu acordurile și versurile... Sunshine of Your Love. A fost și un bis, de care s-au bucurat cei 100-150 de spectatori rămași până la final (după ora 23.30).

Sala Radio, spațiu remaniat recent, a arătat groaznic cu atât de multe locuri libere. Ce a cauzat asta doar organizatorii știu. După umila-mi părere, posibil ca mulți să nu fi știut de evenimentul care a durat patru zile, să li se fi părut scump biletul cel mai ieftin sau... cine știe?!

Sperăm ca  domnul mecena anonim să nu renunțe la o a treia ediție și să aducă la București încă patru zile de concerte în care basul să fie vedeta.