Interviu Moonlight Breakfast

Am înțeles că acesta este primul vostru interviu în limba română. Ce ați putea să-mi spuneți despre voi? Cine sunteți?

Bătz: Noi suntem Moonlight Breakfast, o trupă nou apărută în peisajul mioritic. Stilul Moonlight Breakfast este retro-electro, cum îl categorisim din mai multe motive. Era aiurea să ne încadrăm acum într-un gen muzical, așa că am făcut noi un termen. Lucrăm la album, și avem trei piese care au rulat pe Guerrilla.

Christie: Sunt patru single-uri în ultimele șase luni și suntem foarte fericiți. Ideea e că din principiu nu cântăm conver-uri. Am făcut ”Don‘t Worry Be Happy” pentru Guerrilive, pentru că asta era regula jocului. Am ales-o pentru că era cel mai simpatic mesaj și pentru că nu ne-am gândit niciodată să facem un cover și atunci piesa asta a părut cea mai potrivită tocmai pentru că spune ceva foarte, foarte drăguț.

Ați adus ceva personal acestei piese?

B: Este interpretată în stilul Moonlight Breakfast ca să zic așa, plecând de la linii de voce, până la intrumentale.

Ch: Bine, linia de voce e aceeași pentru că a facut-o Bobby McFerrin (râde), da...

B: Intonația și stilul de cântat nu este chiar Bobby.

Cum v-ați cunoscut?

Ch: Eu și Bazooka suntem căsătoriți. Avem un copil foarte frumos împreună... normal că o să spun chestia asta pentru că e al meu. Printzu este un prieten vechi de familie. Totul a fost pe familie (râde). Iar Bătz a fost exact omul potrivit la momentul potrivit. Exact înainte să descoperim faptul că există posibilitatea să cântăm în deschidere la Jamiroquai, am făcut un fel de jam session la noi acasă/studio/sală de repetiții și a venit și Bătz împreună cu niște prieteni. Ne-a plăcut așa de tare unii de ceilalți încât până la urmă am hotărât că cel mai bine ne întâlnim și cu altă ocazie.

B: Și m-au cooptat în ansamblu.

Ch: În cvartet.

B: Nu, venim din background-uri diferite, ca să zic așa.

Ch: Bazooka probabil că a intrat prin toate background-urile posibile, deci ar avea ceva în comun cred că cu fiecare (râde). Important e unde am ajuns, până la urmă.

B: Am luat din fiecare background și le-am combinat și am creat un retro-electro.

Și cine s-a adaptat aici?

Ch: Noi practic nu am cântat unul fără celălalt. Piesele au fost făcute înainte să ne dăm seama că o să fim o trupă și practic am cântat împreună de la început. Nu e nimeni mai nou sau mai vechi.

Cine face piesele?

Ch: Eu îmi fac tot ce ține de linia de voce. Împreună cu Bazooka, primele piese le-am lucrat doar noi doi, pentru că eram acasă, dar odată ce au început repetițiile fiecare a venit cu o idee pe care am dezvoltat și am lucrat împreună. Pot să spun că Bazooka e producătorul muzical. Sound-ul de acolo vine, din experiența lui de până acum.

Cum ați ales numele trupei?

Ch: Asta iar e o chestie care ține de familie. A pornit de la faptul că odată ce adormea Andi, băiețelul nostru de 2 ani jumătate, pe la 10 seara, atunci puteam și noi să începem să lucrăm. Se făcea 10 seara, coboram în studio, beam o cafea și începeam să lucrăm și era… Moonlight Breakfast.

Acum, să vă întreb pe fiecare: care e artistul preferat?

Ch: Printzul cred că are mulți.

B: E dificil să întrebi un “artist” care e artisul lui preferat. Depinde de perioadă. Când esti ascultător de muzică, asculți multă muzică și muzica aia poate să reflecte o anumită stare, o anumită perioada prin care treci și nu poți să zici că există un artist preferat.

Să înțeleg că nu există cineva care v-a făcut să alegeți muzica...

B: Nu. Muzica ne-a făcut să alegem muzica. Artiștii care fac muzică ne plac și atât.

Printzu: Da, și eu sunt de aceeși părere.

Ch: Eu nu pot să zic decât că eu mi-am dat seama foarte târziu că asta vreau să fac în viață. Mi-a luat mult timp. Vreo 10 ani am stat și m-am gândit dacă pot să fac chestia asta sau nu. Deci foarte mult timp. Și cu siguranță cea mai are influență a avut-o Erykah Badu și Amy Winehouse. Dar îmi plac, spre exemplu, și artiști precum solista de la Paramore și îmi place în același timp și Sellah Su. Îmi plac mai multe, nu pot să-mi dau seama acum. Și sunt pe stiluri diferite, asta e interesant. Așa că, nu cred ca pot să mă rezum la unul. Și Bazooka sigur are tot așa. Și Jamiroquai.. Faptul că am apucat să cântăm în deschidere la Jamiroquai pentru noi a fost un vis împlinit. Oricum eram entuziasmați că vin în țară și după aia nici nu ne gândeam că o să cântăm pe scenă cu ei, nu ne trecea prin cap, nici nu exista Moolight Breakfast. A fost și primul nostru concert pe deasupra.

Care e povestea, cum ați ajuns să cântați în deschidere la Jamiroquai?

Ch: Organizatorii evenimentului au auzit piesa noastră la radio, apoi ne-am întâlnit. Li s-a părut foarte interesantă și au propus chestia asta. Au venit pe la noi, pe la sală, au ascultat și celelalte piese și le-a părut și lor o alegere bună. Și nouă (râde). După care, culmea, Jay Kay și-a scrântit glezna și a anulat două concerte. Și ne-au zis: stați puțin, pentru că nu se știe dacă se va mai ține concertul în România. Am așteptat, normal, și abia cu 3 zile înainte ne-au spus că o să aibă loc concertul. Plus că în ultima săptămână noi încă mai scriam piese, compuneam, făceam versuri.

Cum a fost pe o scenă mare, pentru prima dată, mai ales la un concert ca Jamiroquai?

Ch: A fost primul meu concert, în adevăratul sens al cuvântului și cu piesele astea care îmi plac foarte mult și care sunt din sufletul meu, mă reprezintă. Cred că toți artiștii care se apucă de muzică speră să-și găsească soundul, stilul. Și am găsit exact ce trebuia. Și am făcut introducerea asta atât de lungă încât nu mai țin minte de la ce am pornit... (râde). De la probele de sunet, până în momentul în care ne-am urcat pe scenă, mie personal mi-a fost fizic rău. Băieții erau mai relaxați, dar nu chiar cei mai relaxați.

B: S-au uitat bețe. Cu două minute înainte să intrăm pe scene nu găseam bețele. Alergam din stânga în dreapta. Unde-s alea? Cablurile, așează-le.

Ch: A fost ceva de genu: Puteți să urcați! Da, stai puțin că n-avem bețe. Cine le-a luat sau au rămas în mașină? Publicul a fost atât de tare și atât de deschis și de simpatic. Erau oameni în față care vorbeau și ziceau: Hey, obișnuiește-te. Chestii drăguțe în orice caz și care pe mine cel puțin m-au ajutat foarte mult. Era super impresionant să vezi 15.000 sau nu știu câți oameni au fost.

B: Suficient de mulți.

În fața unui public de 15.000 de oameni sau public restrâns?

B: E în funcție de public, cred.

Ch: Eu abia așteptam, sincer, să avem si concerte de genul ăsta (n.r. face referire la concertul din Club Control)

B: Îți dai seama că oricine se simte mai bine când sunt un milion de oameni, dar ne simțim bine și când sunt 100 sau 5 prieteni de-ai noștri.

Ch: Pentru faptul că am avut o evoluție atipică și de la început am cântat în fața a 15.000 de oameni, acum eu sincer mă entuziasmez când știu că mergem să cântăm și sunt 300 de oameni și pot să-i văd pe toți și să aud ce spun. Mi se pare mai personal și intim.

B: E altă experiență.

Cu cine ați vrea să mai cântați sau ce concert ați vrea să mai deschideți?

B: Sincer, n-am vrea să mai deschidem concerte. Am vrea să alegem o lista de trupe care să ne deschidă nouă concertele.

Ch: Am avut trei concerte la festivaluri și deschiderea la concertul Jamiroquai. La primul nostru concert de sine stătător, la primul party la care am participat am venit direct cu show-ul acesta audio-video, pe care l-am lucrat cu băieții de la Les Atelier Nomad, cărora le mulțumim foarte mult pentru că au făcut o treabă foarte bună. Cred că ne-ar plăcea foarte mult să cântăm la festivaluri internaționale. Să ne audă cât mai mulți.

Ați cântat și în afară...

Ch: Al treilea concert, după Summer Well Festival, am fost la Spirit of Burgas în Bulgaria.

Și a fost vreo diferență între publicul din România și cel din Bulgaria?

B: E o diferență foarte mare.

B:  E o diferență foarte mare de mentalitate.

Ch: A fost interesant pentru că toată comunicarea s-a făcut în limba engleză și a fost diferit, alt feeling față de ce e acasă. Și publicul a fost chiar foarte receptiv. Nu putem să zicem că publicul nostru nu e ok.

B: Nu, nu cred că e vorba de cât de receptiv e publicul, e vorba de eveniment ca întreg. Acolo totul a fost foarte bine pus la punct. De la oamenii care veneau acolo să asculte muzică, interesați de muzică. Dacă nu știau ceva, de exemplu, au stat, au văzut, dacă le-a plăcut bine, dacă nu, nu. Erau foarte mulți oameni care s-au oprit la noi nu știau ce se întamplă, cine suntem și le-a plăcut și au stat. Și mai chemau oameni și ușor, ușor s-au strâns. Aici nu știu dacă...

B: Acolo chiar am cântat la 8 seara, la un festival mare, unde ai șapte scene. La ora opt e foarte devreme și culmea că după trei piese era aproape plin acolo în față și au stat până la final. Pe Facebook, în timp ce cântam, erau comentarii din Bulgaria. Erau bulgarii care vorbeau cu noi.

Adică ei sunt mai deschiși decât românii.

B: Mai tupeiști (râde). Există diferența asta pentru că ei sunt mai deschiși puțin.

Ch: Oamenii în fața cărora am cântat noi până acum au fost la fel de receptivi ca cei de acolo.

B: E vorba că aici, la publicul din România e foarte greu. Adică în România e mult mai greu să-i convingi pe oameni să facă orice. Asta e o polemică lungă.

Important e cum v-ați simțit voi.

Ch: Noi ne-am simțit foarte bine la toate evenimentele la care am fost.

Bazooka: Nu spunem că în România nu am fost așa bine primiți. Cred că a fost oricum cea mai tare chestie să vezi că totuși îi prinzi.

Am înteles că vă pregătiți să lansați un album.

B: Ne pregătim cu greu să lansăm un album.

Ch: Ideea e că am lucrat prima dată piesele pentru live. Am vrut să putem să cântăm înainte să înregistrăm și să scoatem ceva și ne-am prins atât de mult în show și ce înseamnă live încât nu am mai terminat piesele nici până acum.

B: E multă migală, dar o să se facă. Nu aș vrea să promit, să spun un termen.

O să optați pentru o lansare clasică pe CD?

Ch: Avem niște planuri și până nu ajungem la o concluzie  mai bine nu spunem nimic,  dar încercăm să facem ceva interesant și puțin diferit față de ce s-a făcut până acum.

Să înțeleg că nu lucrați cu o casă de discuri acum?

B: Momentan nu.

Ch: Putem să spunem că o să plecăm curând în turneu. Nu avem încă datele, dar o să ajungem în marile orașe.

10.02.2012 - Le Cinema - Timișoara
24.02.2012 - Dublin - Iași
16.03.2012 - My Way - Cluj 
03.04.2012 - Krypton - Craiova