Interviu Grupul De Rezistență

De ce nu ați păstrat numele de RAN/S?

Nai’gh’ba: Ne-am gândit că e bine să facem altceva. A fost o încercare de a reface RAN/S-ul, dar care nu a funcţionat, iar noi care am rămas şi vrem să facem ceva am reformat aceasta gașcă „veche-nouă” împreună cu K-Gula şi DJ Undoo şi am format GDR.

Piele, Os? Ei de ce nu fac parte din GDR?

Brugner: Piele şi Os au venit în ultima formulă RAN/S 2008, dar am văzut că e greu să menţinem un crew din 7 oameni. Numai alegerea instrumentalului era o aventură. Noi 4, care susţineam de cele mai multe ori concertele RAN/S, ne-am hotărât să facem un crew nou. Mereu eram pe la Undoo pe la studio, plus că îl cunoşteam de mult, iar K-Gula este fiul meu spiritual, nu puteam să nu îl iau.

Colaborări pe album? Şi când se lansează?

Brugner: Există probabilitatea să apară colaborări. Vexx este un băiat pentru care noi avem o afinitate şi cu el ar fi probabil să facem o piesă. Încă nu sunt stabilite feat.-urile. Nu avem o planificare pe termen lung şi, în general, colaborările sunt bazate pe afinitate. În general colaborările se fac cu cei din cercul de prieteni cu care rezonezi, te vedem mai des şi îi cunoşti de mult timp.

Nai’gh’ba: Uşile nu sunt închise pentru colaborări, dar este greu să faci un featuring, având în vedere că suntem deja 4 oameni. Am făcut cu C.I.A şi Carbon la piesa Baga Rep remix. O să fie rare. În schimb, avem colaborări pe partea de producţie. Carbon a produs o piesă, Vlad Dobrescu a produs trei şi Double L două, plus colaborări cu oameni care cântă. Albumul este variat, e aproape gata şi, la toamnă, o să rupem nişte boxe şi nişte capete. Pregătim acum un videoclip la piesa N-ai de ce, de la care avem aşteptări foarte mari. Pentru Bucureşti, nu o să facem o lansare specială, dar CD-urile vor fi puse în vânzare la concertul Coka Nostra. Apoi albumul va ieşi gratuit pe net. Vrem să îi respectăm şi pe cei care vor să aibă CD-ul la colecţie, dar principalul scop este că mesajul să ajungă la public.

Împotriva cui e rezistența?

Brugner: Împotriva sistemului, în general. Realizăm că trăim nişte lucruri ce nu sunt tocmai întâmplătoare. Există o ordine mondială pe care puţină lume o percepe.

Nai’gh’ba: A se înţelege că nu neapărat politic. Sunt multe acte artistice, indiferent de domeniu sau gen muzical, care sunt ţinute departe de urechile publicului larg, pentru că au un mesaj şi transmit ceva, şi sunt oameni care decid că aceste zone să rămână cumva „la periferie”. E aproape clar că tot ce se întâmplă pe media este o spălare pe creier cu şampon de ultima generaţie. Nu trebuie să fii specialist ca să îţi dai seama. Asculţi radioul şi îți dai seama că asculţi acelaşi lucru peste tot. Playlisturile sunt aceleaşi peste tot. Şi e păcat, pentru că sunt multe trupe care cânta bine şi sunt ignorate, nu numai din zona hip-hop.

Brugner:  O singură excepţie. Am fost plăcut surprinşi de Guerrilla care ne-a preluat din faşă şi ne ajută pe partea asta. Într-adevăr postul e axat pe o nişă... sunt pe altă zonă.

Cum de sunt foarte prezenţi aceiaşi raperi care erau şi acum 7, 10, 15 ani? 

Nai’gh’ba:  E nevoie de timp când eşti nou să te aşezi.

Brugner: Perioada asta este, să îi zicem, o a doua descălecare a hip-hop-ului. Prima a fost la sfârşitul anilor 90, început de ani 2000, cu trupe ca Delikt, Da Hood Justice, care vindeau 15, 20.000 de unităţi. În ziua de azi, nu se vinde atât nici măcar la artişti mainstream. Sunt şi raperi noi. I-aş remarca aici pe Dragonu, Chimie. În linii mari, am observat că sunt mulţi care fac greşeala şi spun că Facem Records sunt noul val, neştiind că ei sunt din ’96, ’97, chiar dacă atunci doar schimbau casete, ascultau şi exersau. Ceea ce au făcut ei este cu atât mai admirabil, dat fiid faptul că au rămas prieteni de o decadă şi ceva.

Nai’gh’ba: Dar mai sunt şi în zona de mainstreem: Grasu’ nu, e mai vechi, dar Guess Who e cunoscut de realativ puţin timp. Ce-i drept, când era asociat cu Paraziţii avea o popularitate destul de mare. Nici Maximilian nu era cunoscut acum 10 ani. E de mult timp, dar acum a ieşit mai în faţă. Sunt mulţi care fac asta de mult, dar acum ies mai în faţă. Probabil că şi conjunctura este cea care trebuie. O discuţia pe care o aud frecvent esta ce cum că nu se mai face Hip Hopde calitate în România şi că e el este comercial. Eu zic că este cel mai bine reprezentat acum, pentru că sunt toată plajele acoperite. Din punctul meu de vedere fenomenul Hip Hop este cel mai bine reprezentat acum. Zona cu Specii, pe o parte, zona hardcore din care suntem noi, CTC şi alţii, iar zona de mainstreem este şi ea împărţită în B.U.G Mafia şi Paraziţii, pe de o parte, şi Grasu şi Guess Who, pe de alta. Nu sunt zone neacoperite.

Brugner: Şi e bine că acum are şi hip-hop-ul mainstreem. Noi îi respectăm pe toţi care sunt din zona asta. Nu suntem de acord că Puya e nu ştiu cum sau Connect-R face nu ştiu ce. Susţinem şi îi respectăm.

DOX: Şi mai e un aspect. Cei care ascultă, ascultau Mafia, Paraziţii sau La Familia, nu aveau treabă cu hip-hop-ul. Nu ştiu că a apărut Haarp Cord sau alţii. În schimb, când zici de CTC, Da Hood Justice, etc. vorbeşti despre ascultători care erau dedicaţi fenomenului. Automat, unii aveau parte de un public mult mai mare adresându-se unui spectru mult mai larg de ascultători, pe când, în partea cealaltă, targetul este mult mai strâns.

Brugner: Acum nu trebuie să privim hip-hop-ul ca o castă şi ca ceva exclusivist, ci dimpotrivă, e liber oricui vrea să rezoneze. De aceea sunt diferenţe de percepţie, abordare, de flow, de teme. Noi acum poate suntem asociați ca fiind old school, ceea ce nu e o ruşine, după 18 ani îţi poţi permite titulatura asta, dar piesele pe care le facem acum sunt fresh, sunt la zi. Nu este rap ca în ’96.

DOX: Acum, dacă stai să te gândeşti, cineva care are 23, 24 de ani şi ascultă de 6 ani, pentru el trupele de care a auzit în 2001, 2002 sunt old school. Old school are cu totul altă semnificaţie – anii ’80, Body Count, etc. Termenul e folosit şi înţeles greşit.

Brugner: E o mândrie să fim în deschidere la Coka.  Mai ales că nu e prima cântare de gen. Am mai cântat şi la Dialated Peoples, Sugar Hill Gang, şi mai multe.

Ştiu că DOC venea în pauzele din liceu la tine să îl „asculți”  şi să îi dai să asculte muzică. Tu cum făceai rost de muzică în anii 90?

Brugner: În Bucureşti erau vreo 30, 40 de oameni care aveau muzică, şi vreo 5, 6 care aveau CD-urile şi  casetele originale, restul copiau de la ei. Nu sunt mulţi care ştiu că unul dintre puţinii oameni care promovau hip-hop-ul în Bucureşti era DJ Dox, alături de Damian, DJ Slick şi DJ Platin (aka Robotu’). Era o perioadă în care nu îţi permiteai să zici că nu asculţi Ice Cube, că e West Coast, sau nu pot să ascult EPMD, pentru că e East Coast. Ascultai orice şi erai înfometat să asculţi. Ţin minte că eu am dat 5.000 de lei pe o casetă cu Snoop Dogg, albumul Doggy Style, doar ca să o primesc cu o săptămână înainte ca ea să apară pe tarabă. Prin amabilitatea lor primeam şi noi. Ulterior am început să primesc şi eu, căci aveam rude peste graniţă.

DOX: Când a apărut albumul lui Wu Tang Enter the Wu Tang sau Onyx, am cumpărat CD-ul prin intermediul celor care mai plecau în afară, ba în Olanda sau la New York. Pe vremea aia, nefiind internet şi nici surse, te uitai pe spatele coperţii şi mai aflai câte ceva. Ne informăm atunci dintr-o revistă: The Source. Era una din primele şi cele mai apreciate reviste care au promovat hip-hop-ul în Statele Unite, la modul masiv. Era o revistă lunară, iar abonamentul anual al revistei în SUA era 23 de dolari. Eu şi cu Brugner am plătit 78 de dolari pentru abonamentul pe un an. Eu împrumutam revista lui X, Brugner lui Y şi revista se întorcea după o săptămână cu pagini lipsă, ruptă... că, na, aşa e rap-ul.

Brugner: Mai era un magazin de care puţină lume îşi aminteşte, se numea Concord ’90. Acolo puteai să îţi înregistrezi contracost, cu caseta ta sau a lor, orice muzică din catalogul lor. Acolo aveau tot ce se găsea în Billboardul american, şi găseam Naughty by Nature, Ice Cube sau Dr Dre. Ţin minte că îţi recomandau să vii cu casete Chrome Dioxid iar calitata era una foarte bună.

DOX: Povestea cu magazinul ăsta este aşa: doi băieţi care au fost DJ-i pe vremea lui Ceauşescu prin discotecile din Bucureşti şi pe la mare mergeau des pe afară şi aveau şi rude peste hotare. Aveau muzică foarte diversă şi chiar viniluri. După ’90, au pus laolaltă colecţiile fiecăruia, pentru că lumea vroia să asculte, pentru că la radio nu aveai ce să asculţi. UniPlus şi UniFun mai difuzau ceva.

Brugner: UniPlus era un fel de Guerrilla. Din nefericirie, era foarte greu de prins. Era pe frecvenţa 69,8 şi totul se prindea de la 88 încolo, ca şi acum.

Nai’gh’ba: Cred că vreo doi ani au alimentat serios Bucureştiul. Apoi au apărut casetele în Piaţa Romană şi la Universitate, inclusiv muzica hip-hop, pentru că lumea întreba mereu.

Brugner: Era o ironie fină. Bucureştenii erau alimentaţi cu hip-hop de către cel mai mare promoter de gen din Bacău. Un tip care avea enorm de multă muzică şi, dacă nu avea, făcea comandă în Germania şi îţi aducea.

DOX: Apropo de asta, acum lumea apreciază altfel muzica. Acum ai informaţia la îndemână, dar nu ai filtru.

Brugner: Noi atunci devoram tot ce ne pica în mână: de la Digital Underground, până la Ice T sau albumul lui Gangsta N.I.P. South Park Psycho, inclusiv horrorcore care era la modă pe vremea aia, ca Gravediggaz.  Aşa am reușit să înţelegem diversitatea şi să respectăm tot. Că era cântat, sau nu, instrumental, East Coast, West Coast...

Brugner: D-aia pe noi nu ne-a afectat deloc beef-ul dintre Tupac şi Biggie. Ne plăcea deopotrivă şi ce scotea unul, şi ce scotea altul. Şi cred că a fost cel mai productiv beef din istoria hip-hop-ului. În perioada aia au apărut cele mai bune piese ale lor.

Nai’gh’ba: Am învăţat totodată că hip-hop-ul înseamnă entertainment, în primul rând. N.W.A a fost cea mai violentă trupă care a existat în anii 90, în SUA, fiind la un pas să fie scoşi în afara legii. Fuck the Police este imn şi acum, după 20 de ani. Ei erau entertainment. Au luat discul de platină. E adevărat, există şi latura asta cu mesaje mai dure ca Jedi Mind Tricks, dar există şi parte de hip-hop de dans şi altfel. Dar aici mi se pare că se fac greşeli de percepţie, catalogând fără să cunoşti şi suținând că hip-hop-ul este doar aşa. Dacă nu îmi place ceva, nu pun imediat ştampila pe el.

Brugner: De asemenea, nu putem spune că hip-hop-ul nu mai este, când o grămadă de lume încă mişcă. Ce e trist este că trupele clasice trăiesc doar din onorarii de rahat. E trist să auzi că o trupă că EPMD vine în Europa pe 3.000 de euro şi în SUA biletul costă 10 dolari şi vin 200 de oameni.

DOX: Pentru că muzica a evoluat către bussines. Este imagine şi bussines. Punct. De-aia unii că Lil Wayne şi alţii ca el care vorbesc mult şi nu spun nimic sunt spălaţi şi spală pe creier. Căci la 320 de milioane e invitabil ca măcar 20 de milioane de proşti să te cumpere.

Brugner: Nu e neapărat antibenefic că a devenit o industrie. E foarte bine. Din păcate, problema este la calitate.

Nai’gh’ba: În România există o discuţie care mă plictiseşte deja – ce e comercial şi ce e underground? Dacă oamenii au curiozităţi şi se uită, văd că sunt albume Public Enemy care au câştigat Discul de Platină. N.W.A este dublu câştigător al Discului de Platină, şi asta cu Fuck the Police, nu cu altceva. Onyx zicea că MTv nu o să îi difuzeze niciodată vreun clip şi l-au dat în heavy rotation de a înnebunit lumea cu el. O să vadă că ăla e mega mainstreem, ca vânzări, pentru că mainstream asta înseamnă: vânzări. Problema ar trebui să se pună, dacă îmi place sau nu. Noi suntem mândri că mergem prin ţară, că sunt oameni de 36, 38 de ani care vin la concerte şi cântă cu noi piese vechi ca Pace cartierului, sau Supersonic, Numa’ una, Secretul din grădină. Asta înseamnă că ţi-ai făcut treaba. Piesa 1% deja intră ușor-ușor, Baga Rep la fel.  Lumea le recunoaşte. După ce mai trece un timp, mai băgăm o piesă.

Aţi fost la proteste?

Brugner: Eu am fost, Nai’gh’ba nu. Eu unul m-am săturat de toată clasa politică. Eu am fost să protestez pentru o idee, dar, sincer, nu cred că e cineva acum în politică capabil să îmi satisfacă doleanţele. Proverbul „Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii” este foarte valabil. Nimeni nu a demonstrat că se poate face ceva. Am avut o perioadă mai înfloritoare în 2008, datorită afluxului de capital european care s-a pompat în România pentru a deveni o piaţă de desfacere.

Nai’gh’ba: Marea problemă va fi când se va închide robinetul finanţărilor europene şi asta e inevitabil. Eu nu am fost atât de coleric, în ceea ce priveşte protestele. A fost în schimb un mesaj care mi-a sărit în ochi „Singura soluţie, propria evoluţie”. Şi am plecat de la ideea că societatea nu te vrea fericit, nici prost. Te vrea trist, pentru că oamenii trişti consumă, pe când omul fericit nu. Aşa că nici preoţii, nici politicienii nu te vor fericit şi lucrează să îţi spele creierul, astfel încât tu să fii cât mai trist. Pe mine unul nu mă mai interesează. Nu cred în promisiunile de genul: o să dispară câinii de pe străzi. Asta este meseria lor. Să facă promisiuni... nu îi condamn.

Am mai văzut un curent de opinie cu care sunt total de acord: dacă vrei schimbare, începe cu tine. Dacă tu nu începi să te schimbi şi aştepţi din afară schimbarea, aceasta nu o să vină niciodată. Aşa se formează o gândire de grup şi lucrurile se pot aşeza de la sine. Un exemplu minor ar fi acela cu nămeții de zăpadă din faţa casei. Nimeni nu ia lopata să dea zăpadă la o parte din fața scării şi toţi aşteaptă să vină alţii să o dea, fără să se gândească la faptul că poate vine o salvare şi nu are cum să intre şi, până la urmă, acolo locuieşti tu.

A.C.T.A., pro sau contra?

Brugner: Ar trebui închisă. Îţi reprimă drepturile tale ca persoană, ca individ înzestrat cu raţiune. Un film poţi să îl vezi în condiţii foarte bune şi contracost la cinematograf. E adevărat, că altfel e la tine acasă, unde faci ce vrei, dar senzaţia nu se va compara niciodată cu cea de la cinematograf. Eu, personal, când vreau să văd un film mă duc la cinema.

Nai’gh’ba: Mai e un aspect. Toată lumea spune că are drepturi. Eu sunt de părere că nu avem drepturi. Gândeşte-te că dacă tu ai un mail de serviciu, angajatorul poate să îl vadă oricând. Dacă ai face ceva interesant, cu siguranţă ai fi urmărit. Şi acum când stăm de vorbă se poate afla unde eşti. Facebook şi mail, la fel.

Brugner: Dacă tu poţi să vezi imagini aproape în timp real de pe planeta asta, fiind un sistem construit pentru public, îţi dai seama ce este la nivel militar?

Nai’gh’ba: Chestia asta cu drepturile eu cred că este exagerată. Singurul drept este acela de a consuma. Uită-te în istorie şi o să vezi că nu sunt drepturi.

Brugner: Există acum un trend în Statele Unite, cel cu ecologişti, despre care se spune că sunt nişte intelectuali neînţeleşi. Prima oară când am fost acolo nu vroiau să folosească Diesel pentru că aveau benzină. După ce s-a scumpit de 4 ori benzina, au trecut la Diesel. O să treacă apoi şi la maşinile electrice, dar asta din considerente strict politice şi nu ecologice. În România sunt două metode prin care poţi să impui o conduită civilizată: bătaia şi amenda.

Torrentul, pro sau contra?

Brugner: Suntem într-un punct unde putem să monetizăm doar prin difuzări şi concerte. Cea mai bună metodă ca muzica ta să ajungă la ascultător este aceea de a o distribui gratuit.

Nai’gh’ba: Dacă te uiţi la plaja de electro/dance, nici nu se mai pune problema de albume. Single după single, nu contează că sunt la fel... important este ca mămăliga să fie lungă şi să o tăiem uşor cu aţa. Nu mai este că înainte, când B.U.G. Mafia câştiga Discul de Platină. Problema mea este cu postul public, care ar trebui să fie ca BBC. Mie îmi reţin bani pentru nimic. Eu poate nu am radio/tv, dar plătesc oricum. Dacă sunt ascultător de muzică, primul post de radio/tv la care mă duc şi de la care mă aştept la ceva este aceasta, pentru că îl plătesc. Celelalte sunt posturi private, unde este afacerea fiecăruia.

Brugner: Rugămintea mea pentru cei care ne ascultă şi cărora le place muzica noastră este următoarea: să promoveze doar linkurile oficiale. Nu înţeleg de ce, dacă pe site-ul meu albumul este pus free download, să mai apară şi pe torrent.

Nai’gh’ba: La fel şi cu piesele de pe YouTube. Dacă este moca, măcar să te respecte, însă faza cu respectul e mai greu.

Ce aţi fi făcut dacă nu făceaţi hip-hop?

Brugner: Rock. Altceva nu.

Nai’gh’ba: Tot rock, nu ştiu dacă aş fi avut voce, dar mi-ar fi plăcut ceva hardcore.

DOX: Şmenar...