Interviu DJ Optick: Claxonul defineşte Bucureştiul
A lansat, la începutul lunii aprilie, City Track-ul reprezentativ pentru Bucureşti şi România. Am cercetat şi am aflat de la însuşi DJ Optick ce reprezintă muzica urbană în viziune proprie, dar şi ce părere are legat de evoluţia pieţei electro româneşti.
De când mixezi, pe care dintre scenele pe care ai urcat te-ai simţit cel mai bine?
Am inceput în şcoală, în clasa a cincea. Nu se putea numi mixat ce faceam atunci, însă, dacă e să mă întrebi care a fost strict momentul în care am început să fac asta, acela este. Legat de scenă, cele mai intense senzaţii le-am trăit la Liberty Parade, fără îndoială, însă am întâlnit multe alte petreceri de la care am plecat împlinit, fericit că publicul s-a simţit bine, aşa cum a fost cea mai recentă petrecere J&B, din 6 aprilie. Am lansat aici City Track-ul reprezentativ pentru România din cadrul campaniei J&B City Remix şi a fost un proiect în care m-am implicat total, deoarece mi s-a parut o idee extraordinară aceea de a implica consumatorii în realizarea piesei. Am vrut să obţin un track memorabil, care să conţină acel sound legendar, pe care să îl poţi asocia pentru totdeauna cu Bucureştiul şi cu România.
Cât de greu a fost să pui cap la cap selecţiile trimise de consumatorii J&B? Care a fost cea mai neobişnuită, din punctul tău de vedere, expresie sonoră primită?
Din fericire, a fost material din plin şi am avut de unde alege. Cel mai mult mă bucură că ideea a prins şi oamenii au colaborat şi participat efectiv la realizarea piesei.
E prima oară când particip la o petrecere J&B, dar îmi place stilul lor nonconformist, modul în care au reuşit să aranjeze un spaţiu neobişnuit pentru un dj set. Dintr-un simplu restaurant din parcul Cişmigiu au creat ceva inedit, nonconformist, un loc în care oamenii au venit cu dorinţa reală de a se distra şi a participa la spiritul J&B. Am colaborat foarte bine cu ei pentru produsul muzical, cu ceea ce mi-au pus ei la dispoziţie şi eu zic că a ieşit ceva foarte bun. Cu siguranţă, pe viitor mi-ar plăcea să mai fiu implicat în astfel de proiecte.
Personal, ce sunet crezi că defineşte Bucureştiul?
Depinde de sezon... Vara, pe timpul nopţii, predomină sunetele de motoare, ktm-uri, scârţâit de roţi la semafor, înainte de nişte liniuţe ocazionale. În general, cred ca ţârâitul tramvaiului şi tipicul claxon. Spun asta, probabil, şi pentru că sunt influenţat de faptul că locuiesc lângă o intersecţie foarte aglomerată. Am încercat să încorporez toate aceste sunete, alături de cele primite de la consumatorii J&B în acest City Track, să-i dau amploarea, vibraţia şi caracterul ludic cu care asociez de fapt oraşele în termeni muzicali. Şi cred ca am reuşit.
Ce face, pentru un DJ, deliciul unei petreceri?
Iubesc publicul vesel, pus pe distracţie, oamenii care se bucură la evenimente. Iubesc publicul care iese în oraş pentru distracţie, nu doar să se afişeze. Deliciul o fac apluzele, zâmbetele, strângerile de mână de mulţumire. Dacă întâlnesc un public vesel, ştiu că am în faţă o noapte uşoară, şi atunci mixez cu placere.
Şi, pentru că la noi zona electro a luat amploare în ultimii ani şi continuă să dea tot mai multe produse, iar tu ai şi experiența cluburilor din străinătate, sunt curioasă dacă este adevărat ce se spune despre Berlin. E într-adevăr cea mai importantă zonă pentru manifestările electro din Europa, cel puţin? Un fel de Mecca sau drumul unui DJ până acolo nu este atât de dificil?
Am pus muzica în străinătate, însă nu am ajuns la Berlin, deci da, drumul până acolo este destul de dificil. În succesul unui DJ contează foarte mult două aspecte: talentul şi şansa. Unora le surâde şansa mai repede şi atunci restul vine pe parcurs. Alţii trag mai mult pentru a obţine ceva şi atunci, probabil, şi fericirea, împlinirea este mai mare.
Am remarcat pe siteul tău linkul „send me your tracks”. Cum funcţionează mecanismul ăsta? Şi, mai ales, care este feedback-ul legat de ce primeşti?
Mecanismul este foarte simplu, link-ul de pe site este un Soundcloud Dropbox, ca un fel de cutie poştală muzicală, în care primesc track-urile pe care le pot asculta doar eu, deci şansa să se piardă pe net este minimă. Am observat o invazie de piese în ultima vreme, de cele mai multe ori de proastă calitate şi, cu ocazia asta, îi rog pe cei care s-au apucat „ieri” de producţie să nu trimită piesa spre ascultare până nu este absolut sigur că este una ce merită ascultată. Trăim vremuri în care accesul la soft-uri de producţie audio este foarte facil, aşa că au apărut şi o mulţime de aşa-zişi producători care, voit sau nu, au stricat piaţa şi ne fac munca mai dificilă. Acum, din 500 de piese dacă selectez 3-4 înseamnă o recoltă bună...
Dacă track-urile semnate DJ Optick ar fi un cocktail, cum s-ar numi? Ce ar conţine?
Kir Royal – conţine creme de cassis (lichior de coacăze) şi şampanie.
Ce planuri ai pentru vara asta? Prin ce oraşe/cluburi te găsim?
Vara, de obicei, este plină de plaje, terase, locuri open air. Programul se stabileşte pe parcurs. În o aşa piaţă instabilă apar şi dispar multe spaţii, de la un an la altul, aşa că lucrurile se concretizează la începutul sezonului.