În vizor: Marius Pop

Cunoscut pentru compozițiile în speță jazz, Pop s-a alăturat într-un experiment cu... Smiley. Colaborarea celor doi a luat naștere datorită unui prieten comun: toboșarul Marcel Moldovan. „Smiley este un artist de mult bun-simţ, un foarte bun producător, o fire extrem de pozitivă şi, în plus de asta, are în trupă unii dintre cei mai buni muzicieni cu care am cântat vreodată”. Despre proiectul său, M Theory, și noua abordare, despre metoda de studiu, dar și despre preferați

Cum a luat naştere colaborarea cu Smiley? De ce cu Smiley şi nu cu altcineva?

Colaborarea cu Smiley a luat naştere dintr-o prietenie mai veche pe care o am cu toboşarul Marcel Moldovan, cu care mă ştiam din alte proiecte mai vechi în care activăm. De ce cu Smiley? De ce nu!? Este un artist de mult bun simţ, un foarte bun producător, o fire extreme de pozitivă şi, în plus de asta, are în trupă unii dintre cei mai buni muzicieni cu care am cântat vreodată.

De la autodidact la instructor. Care sunt avantajele și dezavantajele în a fi autodidact?

Depinde de simţul muzical al fiecăruia. Unii au nevoie mai mult sau mai puţin de profesor. Faptul că nu am avut profesor mi-a creeat setea de a descoperi singur. Un profesor este foarte util, însă ceea ce sedimentează abilitatea de a cânta la un mare nivel este studiul individual.

În prezent, nu ştiu dacă ar mai exista acest termen de autodidact, pentru că accesul la lecţii de chitară gratuite pe net este nelimitat, astfel încât fiecare are un mic mentor virtual.

Este M Theory trupa la care ai visat? Ai în plan şi un alt proiect?

De mic copil visam la o trupă în genul M Theory, o trupă cu care creştem şi învăţăm împreună. Momentan nu am în plan şi alte proiecte, îmi rezerv energia pentru M Theory.

Ce ne poţi spune despre un nou album M Theory?

Este un album provocator pentru noi, în sensul că diferă ca abordare, amestecul de stiluri muzicale este şi mai divers şi pot spune că piesele de pe noul disc au un sound   modern. Vom propune colaborări şi cu alţi instrumentişti pentru unele piese, cât despre cover-uri nu ne-am propus să facem aşa ceva pe disc, decât într-un concert live. Diferenţa de abordare se poate observa la cele două piese noi: Overdose și Giant Frets, pe care le-am postat pe site-ul meu, chitarist.ro.

Ce artişti te-au influenţat? Ce trupe româneşti/străine ţi-au atras atenţia în ultimul timp?

În materie de chitară, primul care m-a influenţat în copilărie a fost Greg Howe, un deschizător de orizonturi către muzica fusion. Pe lângă Greg Howe, am mai fost influenţat de Brett Garsed, Andy Timmons, Pat Metheny, Scott Henderson, George Benson şi mulţi mulţi alţii. În ultimul timp, am ajuns ajuns să ascult şi alte producţii, nu doar  cele chitaristice, care sunt mai mult sau mai puţin rock – Bruno Marş, Jay Z, Skrillex, Lil Wayne, Deftones, Dirty Loops, John Legend , John Mayer,Mutemath, Jamie Cullum. Din România mi-au atras atenţia trupe precum Grimus şi The Marker, sunt sigur că mai sunt multe trupe bune, dar poate nu am auzit eu de ele.

Îţi mai aduci aminte care a fost primul disc pe care l-ai ascultat?

A fost vinil, trupa Rush, albumul Moving Pictures, unul care mi-a marcat copilăria, care mi-a deschis calea înspre muzica progresivă.

Dacă ar fi să îţi formezi un Dream Team cu instrumentişti străini. Care ar fi acela?

S-ar putea ca unii pe care îi enumăr să nu fie atât de cunoscuţi, dar sunt de o complexitate incredibilă, de exemplu Hadrien Feraud la bas, Chris Coleman la tobe, Otmaro Ruiz la clape şi, dacă ar accepta să cânte împreună într-un proiect, ar trebui să le mai găsesc şi un chitarist care  să facă faţă la acel nivel mare.

Bucureştiul te inspiră?

Bucureştiul mă inspiră şi spun asta pentru că acolo locuiesc cu colegii mei de trupă care, la rândul lor, sunt o sursă de inspiraţie pentru mine, se poate întâmpla ca uneori să am nevoie de linişte ca să fiu inspirat şi atunci prefer Oradea.

Galerie foto:

• 
•