Hans Eckart Schlandt: „Cânt de 56 de ani la această orgă şi nu m-am săturat”

Orga Buchholz, desăvârşită în 1839, atrage an de an atât muzicieni din toate colţurile lumii, cât şi un public numeros în timpul stagiunilor estivale organizate la Biserica Neagră. Despre toate acestea am stat de vorbă cu Hans Eckart Schlandt, cel care mai bine de patru decenii s-a ocupat de coordonarea acestor stagiuni. 

Cum aţi comenta evoluţia în timp a acestor stagiuni estivale?

Stagiunea a 60-a a ajuns deja la mijloc. Într-o stagiune avem aproximativ 36 de concerte. Această stagiune estivală merge bine, se vede după publicul care vine, care cuprinde în medie cam 180 de persoane. Anul trecut a fost tot aşa, iar în luna august aşteptăm chiar mai mulţi. Am un caiet unde scriu tot ce s-a cântat, cine a cântat şi numărul persoanelor aflate în public. Lucrurile nu au stat mereu aşa. Interesant de ştiut este că până în 1989 a fost un public dublu ca număr de persoane.

Curios, nu?

Aici la Braşov a fost o excepţie. Fiind oraş turistic, am avut mai multă libertate ca în alte oraşe mai mici. Cred că o explicaţie pentru faptul că exista un atât de mare aflux de turişti la concertele din Biserica Neagră este că aceştia au vrut să vadă dacă într-adevăr educaţia ateistă era atât de severă. Noi nu am avut voie niciodată să promovăm aceste evenimente, nici cele de orgă, nici cele de cor sau vocal-simfonice, pe care le-am condus tot eu timp de multe decenii. Singurul anunţ era scris pe o tablă neagră, ca la şcoală, atârnată sub fereastra casei parohiale. Anunţa că în cutare zi se va cânta „Pasiunile după Ioan” de Bach sau „Requiemul” de Mozart. Niciun ziar nu publica nimic despre aceste evenimente.

Paradoxal, nici acum nu facem prea multă reclamă acestor evenimente, dar lumea s-a obişnuit să vină de  60 de ani. Lucrul acesta ne bucură.

De-a lungul timpului lumea a simţit nevoia să se regăsească în cadrul unui spaţiu sacru şi au venit într-un număr mare. Şi acum vin, chiar dacă mai puţini – 180 faţă de 370.

A fost mai greu de adus muzicieni înainte de 1989?

Înainte de ’89 era mai greu cu muzicienii străini. Acum, după Revoluţie, acceptă mai uşor. Atunci nu prea aveau voie să vină, decât prin agenţia de impresariat artistic, iar aceea impunea anumite condiţii şi onorarii care nu se puteau satisface. Deci, au fost organişti străni şi până în 1989, dar mai puţini. Acum în această stagiune sau în stagiunile din ultimii 20 de ani, nu se întâmplă să vină mai puţin de şase-şapte organişti din alte ţări. Au venit chiar şi din Statele Unite ale Americii. Ar cânta şi gratis numai pentru plăcerea de a cânta la această orgă şi de a avea aşa un public numeros.

La început, timp de mulţi ani, intrarea a fost liberă. La un moment dat am fost nevoiţi să introducem bilet de intrare contra unei sume simbolice. Am făcut-o pentru că, atunci când intrarea era liberă, lumea se ridica şi pleca în mijlocul concertului, ceea ce era deprimant pentru muzician. Pentru suma aceasta, care era pe-atunci de 3 lei – cât o prăjitură –, publicul rămânea până la finalul concertului.

Vă mai amintiţi de prima stagiune pe care aţi organizat-o de la un cap la altul? Cum a fost acea provocare?

Eram la liceu, prima dată am cântat la orga din Biserica Neagră în 1956, ceea ce înseamnă că s-au adunat... 56 de ani de activitate. Ştiu exact tot ce s-a întâmplat în tot acest răstimp. Au existat mai mulţi organişti aici şi de la Bisericile învecinate – de la Blumăna, biserica din Bartolomeu, Dealul Cetăţii sau Biserica Evanghelică din Schei. Fiecare a avut câte un organist iar regretatului meu profesor, Victor Bickerich, i-a convenit ca, odată ajuns la o vârstă înaintată,  să fie înlocuit iniţial din când în când, apoi din ce în ce mai des de elevii lui. Eu am prins aceste stagiuni chiar de la început: primii trei-patru ani ca auditor, iar apoi, din 1956, am intrat şi eu în activitate.

În 1965 am obţinut postul de organist şi de dirijor al corului Bisericii Negre. De atunci am început să mă ocup eu de organizarea acestor concerte. Mai bine zis le-am preluat, fiindcă terenul era foarte bine pregătit. Numai că, din păcate, treptat-treptat organiştii despre care am vorbit au emigrat şi trebuiau atraşi alţii. Nu am avut probleme niciodată cu organizarea acestor concerte. Lumea a venit cu plăcere. În cadrul stagiunilor estivale, în jur de 12 concerte sunt susţinute de străini. Restul organiştilor sunt braşoveni. Am atras muzicieni tineri care au intrat în materie, dar şi oaspeţi, atât dintre ai noştri, cât şi din străinătate. Dar pentru un onorariu modic – mai mult bani de buzunar.

Ce credeţi că îi atrăgea în aceste condiţii?

Avem o orgă superbă.

Ce ne puteţi spune despre puterea de seducţie a orgii Buchholz?

Este într-adevăr minunată, se poate cânta orice pe ea. Este şi destul de dificilă însă. Cei care vin să cânte au nevoie de timp de acomodare şi uneori se plâng că au parte de un răgaz prea mic pentru a se familiariza cu instrumentul. În decursul deceniilor şi chiar secolelor au venit şi din Germania organişti, iar unul dintre cei mai renumiţi a stat la Braşov o săptămână ca să se acomodeze cu orga.  Astăzi vin cu o zi înainte de concert.

Este destul de greu să studiezi aici, pentru că în timpul zilei, Biserica Neagră este vizitată de numeroase grupuri de turişti şi astfel trebuie să cânţi încet, ca să nu deranjezi turul. Numai seara după ora 19.00 sau dimineaţa până la ora 10.00 se poate studia în voie. Atunci poţi să explorezi toate posibilităţile instrumentului. Există 63 de registre, adică timbre diferite, la patru claviaturi şi pedalier. Este fantastic să cânţi la această orgă, eu de 56 de ani nu m-am săturat şi am cea mai mare consideraţie pentru ea. Orga a fost construită aici, la Braşov. Firma Buchholz este străină, dar instrumentul nu a fost livrat din fabrică. S-a încercat totul chiar aici.

În plus, acustica Bisercii Negre este fenomenală, căci dacă ar fi o acustică seacă, nu ar suna aşa cum sună. Orga Buchholz are nişte sonorităţi deosebite şi nu doar în fortissimo; ascultând-o, puteţi descoperi nişte culori diafane şi totul e o splendoare. În plus, fiind oarecum mai izolaţi aici, noi nu am făcut toate schimbările impuse de „modă”, cum s-a întâmplat în Germania, de exemplu. Acolo a venit alt curent, s-a schimbat orga, ceea ce necesită mulţi bani. Cum noi nu am avut fonduri, orga a fost lăsată aşa, ceea ce a fost de fapt mai bine. Acum vin specialişti din Germania pentru a se inspira în construirea de noi instrumente.

Mai există o orgă asemănătoare în oraşul german Stralsund, dar care s-a păstrat într-o proporţie de 30%. Pentru a o restaura la forma originală, au venit de câteva ori specialiştii aici pentru măsurători. Au terminat de restaurat orga de la Stralsund şi am fost şi eu acolo, e un oraş la malul Mării Baltice, foarte frumos. Orga e foarte reuşită, însă a noastră e totuşi mai bună, tocmai pentru că a rămas neatinsă structural. Este însă atinsă în rest foarte mult pentru că se cântă frecvent pe ea.

Ce ne puteţi spune despre publicul care asistă la aceste concerte?

Cred că unii dintre cei care vin aici ascultă pentru prima oară sunetul acestui instrument. Este o problemă cum să alcătuieşti un program pentru nişte oameni care aud pentru prima dată orga, în aşa fel încât ei să rămână cu o impresie.  Nu poţi să cobori sub un anumit nivel, dar nu poţi nici să urci foarte mult. Trebuie să dai pentru fiecare câte ceva într-o jumătate de oră.

Cum planificaţi un program pentru un concert de orgă? Aveţi o predilecţie pentru un anumit compozitor?

În fiecare an repertoriul se schimbă. La început eram bucuroşi când un organist îşi cânta programul.  Când am văzut că fenomenul ia proporţii, am început să diversificăm repertoriul. Ne gândeam nu doar la public, ci şi la noi. Pentru că dacă schimbam repertoriul însemna că trebuie să învăţăm noi piese.

În fiecare an există compozitori de la a căror naştere sau moarte se împlineşte un număr rotund de ani. Astfel învăţăm din timp noi compoziţii. Stagiunile trebuie astfel planificate chiar şi cu un an înainte, trebuie să ne gândim dacă există un compozitor pe care să îl celebrăm. Un fapt curios anul viitor există doi compozitori sărbătoriţi, dar niciunul nu a compus pentru orgă.

Anul acesta este an Debussy. Aţi inclus lucrări ale sale în concertele de orgă?

Am cântat o piesă chiar săptămâna trecută – „Clair de lune”. Mai există piese de Debussy pentru orgă sau care pot fi aranjate pentru acest instrument. Dar mai sunt şi alţi compozitori aniversaţi: Louis Vierne, Léon Boëllmann – am cântat într-un concert Toccata din „Suita Gotică” compsuă de acesta din urmă. Sunt unele nume necunoscute publicului, cum ar fi de exemplu Gerhard Schuster (1862 – 1943), un organist de la Sibiu de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani. Sunt şi alte nume ilustre cum a fost Liszt anul trecut sau Mendelssohn acum doi ani ori Schumann ori Olivier Messiaen, nemaivorbind de marele Bach, mai cunoscute publicului larg. În 1985 s-ar fi împlinit 300 de ani de la naşterea sa şi cu acea ocazie s-a cântat Integrala lucrărilor de orgă compuse de el.

Ceea ce este important pentru mine, un aspect pe care multă lume îl ignoră, este că orga este un instrument de biserică. Şi sunt oameni care preferă să cânte piese briliante, dar care au legătură în mică măsură sau deloc cu biserica. Bach are peste 200 de lucrări pentru orgă, din care 150 sunt legate de cultul religios. M-aţi întrebat de alcătuirea programului. Nu există niciunul care să nu aibă conţinut religios. La Bach este vorba de lucrări din Coralul Luteran, la catolici despre Coralul Gregorian, care au avut o mare influenţă în muzica franceză şi italiană. Nu sunt de părerea celor care vor să scoată orga din spaţiul sacru.

Pentru dumneavoastră personal, din punct de vedere al emoţiei pe care v-o trezeşte, ce înseamnă sunetul de orgă?

Sunetul de orgă este atât de variat şi de vast. Trebuie să vezi despre ce registru, despre ce timbru este vorba. Sunetul de orgă se compune din mai multe sonorităţi. Lumea nu percepe acest lucru. La orgă, îmi place foarte mult să folosesc sonorităţi individiuale. Sunt atât de frumoase... Există sonorităţi diafane care ating sufletul omului. 

Galerie foto:

• 
• 
• 
•