Fink sau călătorie spre tărâmuri îndepărtate

Cred că cei care i-au văzut live pe Fin Greenall și al său grup majoritar de chitariști sunt în asentimentul meu: au făcut un show bun, cu o sonorizare (management propriu) bună.

A fost pentru prima dată când am văzut Fink în concert. Auzisem că show-urile live sunt „altceva” decât ce se poate asculta de pe CD, chiar urmărisem un astfel de material video înregistrat anul trecut la un festival din Europa. Însă, trăit cu propria ureche, față-n față, grupul muzicianului britanic te aruncă într-o transă din care ieși cu greu.

Vocea gravă, însoțită de chitare (întotdeauna) perfect acordate, cu percuții care punctează momente cheie ale pieselor te fac să te simți ca într-o călătorie… cu sine. De aici și Looking Too Closely. Poate muzica Fink să pară depresivă pentru că te face să privești adânc înăuntrul tău? Depinde de fiecare.  

Timp de o oră și jumătate, am trecut de la a fi un Pilgrim în Perfect Darkness, creând umbre delicate, până la a privi un Berlin Sunrise.

A fost revelator, sper că nu once in a lifetime.