Experiment – Experimental – Experimentalist

Alex Turcu, chitarist Running Clouds

„Nu mi-am pus niciodată întrebarea ce înseamnă muzică experimentală. Muzica pe care o fac cu Running Clouds, sincer, nu o consider experimentală şi oricât aş vrea să cred asta nu e. Mi-ar plăcea să mă consider un revoluţionar în compoziţie, dar încă nu am ajuns acolo, ca trupă. Mai ales că sunt prea mulţi care declară că aduc scenei muzicale ceva nemaivazut şi super-mega-extra-experimental, când, de fapt, poţi foarte uşor să-i pui într-o cutiuţă demult uzată a unui anumit stil muzical. Pot să spun sigur că fiecare experiment are o durată scurtă de viaţă. De ce? Pentru că, la un moment dat, se va transforma într-un gen de sine stătător. Experimentalul din ‘70, ‘80, ‘90, în mod clar, nu mai este acum experimental. Şi exemple sunt multe: Black Sabbath au fost experimentali în anii ‘70, pentru că şi-au dezacordat chitarele şi au adus un sunet mult mai greoi faţă de ce se cânta atunci (dar nu intenţionat, au făcut asta pentru că Tony Iommi avea probleme cu degetele – îl dureau de la tensiunea acordajului standard). Soundgarden au fost văzuţi ca o trupă experimentală în ‘87, însă apoi experimentalul a devenit grunge, care a ajuns sa fie chiar extrem de vândut. Meshuggah, la fel. Trupă de metal experimental în anii ‘90, acum nu mai e aşa experimentală, pentru ca e pe val curentul “djent”. Personal, dub-stepul mi s-a părut experimental. Când a apărut, nimeni nu ştia de unde provine "drujba" aia in piese. Singura caracteristică pe care aş vedea-o ar fi aceea că, atunci când asculţi o piesă experimentală pentru prima dată, trebuie să te intrige – nu înţelegi ce se întâmplă acolo sau cum s-a ajuns la acele note muzicale cântate aşa. În muzica pe care o fac, văd ca fiind experimental modul de abordare a instrumentului meu, chitara. Mi-am strâns multe efecte pentru a putea crea muzica şi sunetele care îmi răsună în cap. Sunete care nu pot fi create doar cu un distors şi un wah-wah. Şi aş putea trece la experimental muzica pe care o fac eu în casă doar pentru mine, în care, pur şi simplu, suprapun gramezi de sunete pe un loop infinit. Dar şi muzica asta poate fi pusă în cutiuţe: drone sau ambiental music. Dar cum încă stilurile astea nu sunt atât de cunoscute, promovate, cântate le consider încă muzică experimentală. Partea proastă e că nu ştiu dacă va exista vreodată public, cel puţin în România, pentru nişa asta.”

Andreea „Verde”, voce Dekadens

„Muzica Dekadens se poate numi experimentală, atâta vreme cât cădem de acord că experimental înseamnă să te îndepărtezi de rigorile muzicale şi stilistice, să compui aşa cum simţi, nu aşa cum trebuie sau aşa cum crezi ca vrea publicul. E adevărat că atunci când spui experimental te gândeşti mai mult la melodii instrumentale, lounge, combinaţii între jazz şi rock. La noi, elementele care nu ţin cont de reguli sunt bazate pe interpretare: spunem o poveste care nu trebuie să aibă mereu strofă-refren-bridge. Folosim orice mijloace ca să ne exprimăm: şoapta, ţipăt de revoltă, de plăcere, chitare care nu sunt în acelaşi film cu vocea. Experimentalul în muzică spune poveşti, asta credem noi. Acum exista o groază de trupe care au renunţat la canoanele clasice ale muzicii şi experimentează noi sunete, noi genuri, combină, taie, remontează până când ajung acolo unde doresc. De exemplu, pe albumul City of Paper avem o melodie – Pierre, inspirată de sunetele de la jocurile Mario. Cel mai important: nu există reguli – nici în ceea ce priveşte instrumentele, nici în ceea ce priveşte linia de voce. Faci cum simţi. Şi atunci când reuşeşti să ieşi din tipar se cheamă că ai trecut în experimental.”

Vladimir Proca, toboşar Nebulosa

„Pentru mine, Nebulosa are într-adevăr sentimentul unui experiment sau a avut, la început, cel puţin. A fost o excursie care se depărta de poteca deja destul de bine bătută a muzicii pe care o cântam, prin care m-am aruncat singur în alt rol, care îmi place la fel de mult. Părea căzută din cer, şi nu aruncată către el de un vulcan, iar imponderabilitatea aceasta a Nebulosa este ceea ce ne-a făcut să plutim împreună. Deocamdată, ne-am separat de navă şi ne învârtim fiecare în jurul ei, dar ne regăsim noi cândva.”

Andrei Ungureanu, chitarist Nebulosa

„Trupa asta însemnă: Noamme, cu vocea dreamy reverberată, Vladimir, cu beat-urile perfecte, iar eu cu chitara jazzy. Nu ştiu dacă muzica Nebulosa e neapărat experimentală, cred că e văzută aşa datorită faptului că e destul de diferită de ceea ce te-ai aştepta de la o trupă cu chitară, bas, tobe, voce. Cred ce a fost ieri experimental e azi clasic, ce e azi experimental va fi mâine clasic şi tot aşa.”

Galerie foto:

• 
• 
•