Eric Clapton – Unplugged

M-am oprit asupra – poate celui mai bun – unplugged din câte a realizat postul MTV, regăsindu-l, recunosc, după ceva vreme, în care, poate doar „Layla” sau „Tears in Heaven” erau prezente la posturile de radio ori la tv. Şi, coincidenţă, astăzi se împlinesc 20 de ani de când a fost înregistrat.

Un album de stare. Un album cu piese proprii şi coveruri în manieră acoustic blues. Devenim melancolici odată cu „Nobody Knows You When You’re Down and Out” şi „Old Love”, săltăm cu „San Francisco Bay Blues”, ne încărcăm bateriile cu idealistul „Running on Faith” şi încheiem audiţia cu „Rollin’ and Tumblin’”, excepţionala compoziţie a lui Muddy Waters într-o interpretare demnă de un bluesman ca Eric Clapton.

Vorbim despre un concert, un album regal, ce aduce laolaltă instrumentişti de calibru.

Chuck Leavell face minuni la pian! L-am văzut în aceeaşi formă alături de The Rolling Stones, de Gov’t Mule şi, desigur, The Allman Brothers Band.

Britanicul Ray Cooper este şi el asociat cu unele dintre cele mai mari nume ale muzicii, iar în ‘92 a însufleţit tot ce a însemnat percuţie în unplugged-ul de la Bray Film Studios. A, şi să nu uităm că este asociat şi cu lumea filmului (vezi cea mai importantă apariţie – Popeye, r. Robert Altman).

Chitaristul Andrew Fairweather Low i-a stat alături lui Clapton, la fel cum a făcut şi cu Roger Waters ori Bill Wyman, în turneele pe care le-a susţinut alături de aceştia.

De cealaltă parte, Nathan East este basistul care nu avea cum să lipsească de pe acest album. Americanul deţine şi credite pentru soundtrack-ul unor pelicule ca “Footloose”, “Thelma and Louise” sau “The Last Temptation of Christ”. Şi, nu în ultimul rând, de partea de tobe, prezenţă discretă pentru acest produs, s-a ocupat Steve Ferrone.