Dave Lombardo: Am fost făcut să fiu pe scenă
Neînfricat și dur, Dave Lombardo dă câteva răspunsuri înaintea concertului pe care Philm îl va susține la București. Fondatorul proiectului nominalizează toboșarii pe care îi consideră inovativi la această oră, dar dezvăluie și obiceiurile din sala de repetiții.
La 16 februarie ai aniversat 50 de ani, felicitări! Ce-ți dorești pentru următoarea jumătate de secol?
Mulțumesc, dorința mea este foarte simplă: aceea de a fi plină de sănătate, fericire, dragoste și tobe.
Este adevărat că Gene Hoglan te-a influențat ca toboșar? Cum ai descrie stilul tău?
Este adevărat că Gene făcea parte din echipa tehnică a Slayer și că a insistat în ceea ce mă privește asupra tobei mari la repetiții, într-o zi, spunându-mi să mă concentrez pe piciorul meu stâng. Cam asta este. Îl iubesc, dar asta-i tot. Cât despre stilul meu: autodidact, fearless & heavy.
În zilele noastre, cine ți se pare a fi un toboșar inovativ, interesant?
Edgar Livengood (Jucifer, n.r.), Eloy Casagrande (Sepultura, n.r.), Gabe Serbian (The Locust, n.r.)...
Cele două albume Philm dezvăluie o nouă formulă muzicală, care este abordarea ta acum?
Este aceea de a încerca și de a crea întotdeauna ceva ce nu s-a mai auzit. Familiaritatea poate naște hituri, dar să fii inovator naște împlinire.
Cum te simți din nou în turneu?
Incredibil! Am fost făcut să fiu pe scenă. Este locul în care mă simt cel mai bine și viu.
Ai un program riguros de repetiții? Câte ore petreci în sală? Faci coveruri?
Nu chiar. Am un program riguros, în general, legat de toate proiectele din care am fost suficient de norocos să fac parte. Cu Philm, repetăm de câte ori este posibil, cât de mult este posibil, dar pot fi 5 ore într-o zi, apoi nimic timp de două săptămâni. C*cat, putem scrie un album în 5 ore… Recent, a trebuit să facem niște coveruri și mi-a făcut plăcere. S-ar putea să păstrăm câteva în setlist.
Cât timp folosești o pereche de bețe?
Depinde de starea pe care o am.
Ți se pare dificil să bați pe alte seturi de tobe decât ale tale?
Nu este greu, le iau bucată cu bucată și le fac pe stilul meu.
Ai văzut filmul Whiplash? Cum ți se pare povestea?
Da, l-am văzut recent, în timp ce zburam spre casă din America de Sud. Tot ce atrage atenția asupra a ceea ce mă interesează pe mine este minunat. Dar, uau, a fost intens și, pe alocuri, supărător. M-a făcut să fiu recunoscător că sunt autodidact! Una peste alta, un film bun.
Îți mulțumesc.
Mulțumesc, Patricia.
Bateristul Dave Lombardo concertează alături de Philm, cel mai nou proiect muzical al său, pe 6 martie 2015, în club Fabrica. Preț bilete: 30 lei