Dan Duminică, omul din umbra Aerosmith

Te-ai gândit vreodată (în adolescenţă, să zicem) că vei fi omul din umbra lui Steven Tyler în România?

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge aici. Încă de mic îmi doream să pot intra în contact cu personalităţi de categoria lui, pe care le vedeam doar în reviste şi le ascultam la pick-up, pe discurile tatălui meu. Ascultam foarte multă muzică în familie. Preferaţii mei erau Guns N’Roses şi Queen.

Ce a reprezentat pentru tine organizarea unuia dintre cele mai importante evenimente muzicale din ţară de până acum?

Stres, satisfacţie şi regret. Oricât de amănunţit organizezi un concert, întotdeauna se poate întâmpla ceva neprevăzut. De aici, stresul continuu la care eşti supus. Nu există, totuşi, termen de comparaţie  pentru emoţia pe care o simţi atunci când vezi 30.000 de oameni în delir, care cântă în acelaşi timp cu Tyler fiecare piesă, aplaudă şi dansează.

Dar există şi un aspect mai puţin satisfăcător – rolul de organizator nu îmi permite să mă bucur de intensitatea momentului. Şi atunci regretul meu este acela că la concertele organizate de noi nu pot să fiu un simplu spectator şi să mă bucur de show-ul de pe scenă. În cazul de faţă, singura piesă pe care am văzut-o, auzit-o în întregime a fost Crazy.

Când ai realizat că vrei şi poţi să faci munca asta? Prin ce conjunctură ai ajuns în domeniu?

Am auzit o poveste din spatele scenei de la Sorina Burlacu, actualul director Events, într-un grup de prieteni comuni. Povestea era despre Prodigy şi cum se derulau pregătirile de concert în backstage. Moment care mi-a rămas în minte. Am sunat-o pe Sorina şi i-am spus că mi-aş dori să lucrez aici. Şi-aşa am început.

Prietenii, familia cum se raportează la statutul pe care l-ai dobândit în ultimii ani?

Mama şi bunicii sunt cei mai fericiți când mă văd la televizor, iar prietenii, când lansăm un concert nou. Mai ales când se gândesc la posibilitatea de a obţine autografe de la artişti.

Pe o scară de la 1 la 10, cât e plăcere, cât e muncă pură?

10 plăcere / 10 muncă.

Spun Muzică – ce-ţi vine prima dată în minte?

Guns N’Roses.

Înainte şi după Aerosmith, aţi organizat evenimente cu alţi mari artişti. Cum se simte „povara” asta pe umeri? Ştacheta fiind ridicată foarte sus, pregătiţi ceva de proporţii asemănătoare?

Da, pregătim ceva de proporţii asemănătoare. Nu e o povară, e un „challenge” – ne bucurăm să ridicăm ştacheta din ce în ce mai sus.

Alegi concertele în funcţie de turnee şi trenduri sau pui pe primul loc preferinţele personale?

Atunci când trebuie să alegem concertele, oricât de mult aş încerca să fiu obiectiv, nu reuşesc de fiecare dată şi pun pe primul loc preferinţele personale. Din fericire, este un lucru care nu mă privește direct şi decizia finală îi aparţine directorului, Sorina Burlacu.

Caracterizează-i într-un cuvânt pe Billy Idol, Macy Gray, Leonard Cohen:

Energic, boemă, blajin.

Caracterizează-te!

Intransigent.

La ce concert te vezi în 2012 (în ţară sau străinătate)?

Aerosmith, dacă mai au turneu prin Europa. Ca spectator, nu ca „omul din umbra lui Steven Tyler”.