Concert Tarja Turunen la Sala Palatului
Regina metalului finlandez, aşa cum este supranumită, se află în turneul What Lies Beneath Final Tour, promovând cel mai recent material discografic lansat.
În urma turneului, interpreta și colegii săi vor lua, cel mai probabil, o pauză de cinci ani pentru a se ocupa de alte proiecte personale. Din setlist-ul concertului de la Bucureşti vor face parte atât hituri mai vechi ale artistei, cât și piese de pe acest nou album solo, What Lies Beneath.
Tarja Turunen şi-a început cariera alături de trupa de metal simfonic Nightwish, însă, în 2005, și-a părăsit colegii pentru a începe o carieră solo. Până în prezent, artista a lansat trei albume: compilația de colinde Henkays Ikuisuudesta, My Winter Storm și What Lies Beneath, toate fiind premiate cu discuri de aur și platină.
Concert Tarja Turunen, Sala Palatului, 25 ianuarie, ora 20:00.
Preț bilete: 195 lei, 145 lei, 115 lei, 95 lei, 75 lei.
În deschidere: Scala Mercalli şi Slyphedd