Ce n-a văzut Micul Paris

Noblesse Oblige

Inspiraţia artistică şi evoluţia interioară a celor doi membri ai trupei Noblesse Oblige aduc în faţa publicului un show vibrant, plin de forţă şi energie. Publicul român a fost cumva martorul unei schimbări, unei modificări a abordării artistice a duoului de la album la album. Odată cu debutul Privilege Entails Responsability (2006), Noblesse Oblige a fost invitată la UNDERLONDON (2007) tocmai datorită reputaţiei sale de trupă excentrică, capabilă de show-uri electrizante şi teatrale.

„Prima oară am venit în România într-un stadiu timpuriu al evoluţiei noastre muzicale. Pe atunci adoptam un stil mai extravagant într-un sens agresiv. Riscând să folosesc un termen cliche, cred că odată cu Malady, cel de-al treilea album, am trecut la un stadiu de maturitate. Cred că performance-urile noastre încă sunt, într-un fel, extravagante, dar e vorba de ceva mult mai subtil, de o stare, de o tensiune care creşte treptat odată cu interpretarea fiecărei piese”, spune Sebastian Lee Philipp. 

Într-adevăr, Malady (2010) are o tematică mai dark decât ne-am fi aşteptat de la o trupă care debuta cu o atitudine punk, într-o zonă muzicală electro. Acest nou material şi show-ul care-l completează şi potenţează constituie un concept ocult, la baza căruia stau teme mistice şi care vorbeşte despre tentaţiile întunecate ale inimii, zeităţi voodoo şi electrificarea sufletului.

„Extravaganţa ne caracterizează încă, dar într-un sens mult mai delicat, mai interesant, mai rafinat, pentru că Malady este rezultatul unui studiu, al unei călătorii mistice... Înainte ofeream pe scenă o energie brută, aveam un look mai dur şi ne plăcea să acţionăm nebuneşte. În acelaşi timp, eram mult mai rezervaţi. Concertam pasional, apoi ieşeam brusc de pe scenă, nu reveneam la bis şi nu vorbeam cu publicul. Cu timpul, am învăţat să ne conectăm cu oamenii, să ne asumăm riscul de a deschide acea portiţă spre ei şi reuşim să comunicăm”, adaugă Valerie. O caracteristică aparte este teatralitatea performance-urilor, care se va păstra de-a lungul timpului, indiferent de direcţia muzicală în care va evolua trupa. Cei doi mărturisesc că acest lucru este rezultatul chimiei dintre ei, al combinaţiei dintre două personalităţi puternice şi atât de diferite, a completării masculin-feminin, a background-ului german-francez. Vor exista mereu două poveşti, două scenarii, un Yin & Yang, o căutare a echilibrului, care va imprima efervescenţă şi exuberanţă fiecărui show.  // Raluca Radu

Tiger Lillies

Pantomimă, acordeon şi pian, umor negru, ritm balcanic-rock sunt elemente combinate cu outfituri retro şi feţe pictate. Pe scurt, Cabaret Dark. Prestaţiile live sunt pe cât de interesante ca scenografie şi intrigă, pe atât de înfiorătoare. Perspectiva asupra vieţii se schimbă. În mainstream, extravaganţa nu mai are impactul scontat. Tocmai curiozitatea ne împinge mai departe, căutând substanţa în cercuri restrânse.

În cazul Tiger Lillies, nu se rezumă totul la apariţie. Combinaţia cu muzica, piesele lucrate atent fac din grupul londonez unul dintre cele „nemaivăzute de Micul Paris”. Şi cum britanicii (în general) au inventat extravaganţa şi ne şochează cu fiecare apariţie live, şi opera burlescă a  Tiger Lillies va avea succes de fiecare dată când o vom revedea.  // Patricia Marinescu

Karma To Burn

Trupă neconvenţională, Karma To Burn se împacă greu cu industria muzicală americană. Multe formaţii sunt cosmetizate doar ca să iasă în evidenţă şi să vândă. „Nimeni nu vede însă că noi nu avem vocal, ceea ce este ceva deosebit din capul locului. Ei nu văd că este şi mai uşor de comercializat produsul nostru pentru că reprezintă, într-adevăr, ceva ieşit din comun şi vor să încadreze toate trupele în acelaşi şablon”. Aşa a început discuţia pe care am avut-o cu Rich Mullins, basistul formaţiei, după concertul susţinut în Fabrica. K2B a făcut, astfel, compromisul de a folosi vocea lui Daniel Davies (de la Year Long Disaster) pentru trei piese de pe cel mai recent album lansat. Materialul a fost înregistrat în studioul lui Dave Grohl, despre care Mullins spune că este foarte implicat în promovarea şi susţinerea trupelor mici.

„Nu ne considerăm o trupă vizionară, chiar dacă trupele de rock instrumental s-au înmulţit de când ne-am înfiinţat şi asta este foarte bine. Or să crească încet, încet şi vor forţa lumea să fie atentă şi la alte lucruri, să îşi folosească imaginaţia”.

Întrebarea pe care, iniţial, am crezut-o deplasată a fost cea care mi-a adus şi cea mai mare bucurie. V-aţi gândit vreodată să colaboraţi cu Pepper Keenan (Down, C.O.C)? Răspunsul a venit prompt: „Da. Ar fi trebuit să-l fi avut invitat pe discul nou (V, 2011), dar are un copil şi înregistrează un nou album cu Down. I-am trimis piesele, însă nu ar fi avut cum să le termine la timp, dar ne-a promis că pe viitorul album va colabora la 3, 4 cântece”. (După răspunsul ăsta, am avut un zâmbet larg şi abia aşteptam să dau vestea mai departe.)

Lui Mullins nu i-a venit în minte nicio trupă nouă care să îi fi atras atenţia, însă a menţionat coloana sonoră a filmului Drive. Recomand pelicula, însă muzica filmului nu e tocmai cea la care mă aşteptam – de gustibus et coloribus non disputandum. Îl felicit, îi mulţumesc şi plec fericit! A, era să uit. Nu îi place Metallica (sunt bucuros din nou!) şi mi-a dat câteva exemple de piese pe care Hetfield şi colegii le-au furat!

To burn or not to burn? That is the Karma. // Mihai Nicolau

Galerie foto:

• 
• 
•