[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Patricia Marinescu publicat la: 4/09/2012
Catrinel Bejenariu, BiMS: Am plecat supărată pe România

Catrinel Bejenariu, BiMS: Am plecat supărată pe România

„Sincer, vara asta n-am prea dormit”, amuzată, Catrinel începe istorisirea. Solista grupului Butterflies in My Stomach a călătorit mult, dar și mai mult a cântat.

Am fost în sudul Franței la nunta prietenei mele, apoi am realizat că Barcelona e atât de aproape, încât ar fi rușinos să mă întorc imediat acasă. Eu am plecat supărată pe România și m-am întors și mai și. Revolta mea e legată de tot ceea ce se întâmplă. Da, sunt supărată pe oameni, pe români, noi suntem singurii vinovați. Așadar, revolta mea a luat amploare. Dar scriam despre vacanța de vară, așa-i?

Pe unde am mers, am găsit relaxare, oameni uniți cu zâmbete nefabricate, încrâncenați de sistem, însă cu chef de viață!

Apoi am mers la Roma cu a mea dragă mamă, de ziua ei, și a urmat altă săptămână incredibilă în care, pur și simplu, m-am relaxat. Este extraordinar să lași deoparte internetul, telefoanele, dar să fii într-un loc plin de viață. Atunci realizezi cu adevărat că graba este inutilă și stresul cotidian este o inerție nesănătoasă. Cred din ce în ce mai tare că viața e un pic în altă direcție decât ceea ce suntem educați ori împinși să trăim. Am cunoscut mulți oameni frumoși, asta îmi dă putere să merg înainte cu accelerația călcată până la podea.

Cu BiMS am lucrat la câteva piese noi și îmi simt sufletul cum prinde aripi, iar de la un concert la altul mirarea mea crește.

A fost o vară tare productivă, mi-am pus gândurile în ordine, iar curând voi relua performance-ul „circumstanțe”, un experiment de sinceritate, și voi începe lucrul la un altul și la un nou spectacol. Dar n-are farmec să vorbesc despre astea, sunt de ascultat, de văzut, de trăit!

Catrinel Bejenariu