Bucharest International Jazz Day de 3 zile
Ziua Internațională a Jazzului, 30 aprilie, va fi sărbătorită și la București, grație inițiativei muzicianului Mircea Tiberian, compozitor, pianist, profesor, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai vizibili profesionişti ai acestei arte în Romania şi Voicu Rădescu, director al Green Hours Jazz-Cafe.
Pe parcursul a trei zile, în perioada 29 aprilie – 1 mai 2015, vor avea loc manifestări cu participarea unui muzician american de mare anvergură, bateristul John Betsch, a cărui carieră s-a intersectat cu muzicieni precum Abdullah Ibrahim, Archie Shepp sau Mal Waldron.
Invitatul de onoare al evenimentului este Jeff Levenson, vicepreşedinte executiv al Half Note Records şi colaborator permanent al altor reputate case de discuri. Critic muzical respectat şi „temut”, cronicar, autor, profesor şi conferenţiar, producător muzical a numeroase albume premiate Grammy, Jeff Levenson este unul dintre cei mai importanți specialişti ai jazz-ului internaţional care ne vizitează ţara în ultimii 25 de ani.
Program:
29 aprilie 2015
- ora 15.00: conferinţă de presă la clubul Green Hours - Calea Victoriei 120. Vor fi prezenţi invitaţii străini şi Mircea Tiberian.
- ora 20.00: Cătălin Milea & Imagination Orchestra - Live Preview la clubul Green Hours.
30 aprilie
- ora 15.30 - 18.00: - conferinţă Jeff Levenson : «The Business of Jazz» - teme actuale ale artei jazz-ului + o sesiune Q&A - la Hotelul Golden Tulip Victoria Bucharest (Calea Victoriei 166). Vor fi prezenţi specialişti, producători, muzicieni, promotori culturali, manageri ai unor cluburi şi spaţii culturale din Bucureşti şi reprezentanţi media.
- ora 20.00: concert extraordinar JOHN BETSCH TRIO, cu Mircea Tiberian - pian şi Michael Acker - contrabas & guests, urmat de jam session - la JAZZ PONG Social Club (iniţiativă în premieră în Europa de Est, inspirată de celebrul club FAT CAT din NYC), din Şos. Oltenitei nr. 7-9.
1 mai
- ora 20.00: Romanian Jazz Society feat. John Betsch - Live Follow up la clubul Jazz Book din str. Carol Davilla nr.1