Bucharest Affair. Sound progresiv tradiţional din Berlin, în turneu la Bucureşti
Formaţia Zmei Trei, compusă din muzicieni români şi germani, va susţine un turneu în Bucureşti în perioada 17-20 aprilie 2013.
Zmei Trei (Ioan Constantin – muzicuţă solo, Paula Ţurcaş – voce, Adam Datcu – muzicuţă armonie, Oli Bott – vibrafon, percuţie, Mihai Victor Iliescu – chitară, voce, aranjament) a debutat în anul 2011, la Atelierul de Producţie din Bucureşti, în deschidere la Shukar Collective şi, de atunci, a susţinut concerte pe scene renumite din Berlin, Bruxelles şi Bucureşti.
Muzica Zmei Trei se poate defini ca o muzică aspră cântată cu suflet: rough soul. Muzica directă, dreaptă, tăioasă ca o lamă, fără ascunzişuri, fără pretenţii, fără false identităţi. Fără postmodernisme triviale, fără bullshit. Drept la inimă, ca un glonţ de argint.
Sound-ul Zmei Trei este rezultatul unui experiment reuşit din contraste. Fiecare dintre cei cinci muzicieni cântă liber în propriul stil, diferit de al celorlalţi, însă cu sensibilitate în ceea ce priveşte sunetul de ansamblu. Vocea puternică îmbină stilul cel mai pur românesc cu o frazare perfectă, specifică muzicii culte. Chitara susţine structura, mereu la limita dintre zonele clasic, folk şi jazz. Muzicuţele cântă o experienţă de zeci de ani în stilul tradiţional, iar vibrafonul improvizează jazz şi progresiv.
Mihai Victor Iliescu a înfiinţat Zmei Trei în 2011. Chitarist încă de când era copil, a urmat apoi Dreptul la Bucureşti şi la Londra. S-a făcut avocat, dar l-a cam strâns cravata la gât. Apoi a făcut reclame - până s-a săturat şi de asta. Atunci şi-a luat lumea în cap şi a plecat la Berlin, unde a studiat din nou chitara cu Prof. Rainer Feldmann şi jazz cu Alexej Wagner. Acum e muzician şi profesor de chitară la Berlin, dar drumul merge mai departe cine ştie unde?
Ioan Constantin (să-i zicem Nelu) era liftier la Lăptărie acum vreo 13 ani, când Mihai se grăbea să urce după nişte beri. Mihai nu ştia atunci că Nelu este un geniu muzical absolut, cel mai bun intepret la muzicuţă din Estul Europei, poate printre cei mai buni din lume. Între timp a descoperit şi aşa au descoperit şi alţii. Nelu cântă la muzicuţă de peste 50 de ani şi nu este ceva-să-nu-poată. De la muzică clasică la populară, de la virtuozitate extremă le sensibilitate extremă. Auziţi-l numai ce face pe album.
Paula Ţurcaş (soprană) a studiat la Academia de Muzică "Gh.Dima" din Cluj şi la Hochschule Musik und Theater Zürich. A absolvit apoi cursul postuniversitar de muzică contemporană la Conservatorio della Svizzera Italiana din Lugano, cu Luisa Castellani. A fost membru al Schweizer Opernstudio Biel şi al Opernhaus Biel-Solothurn. În cadrul Academiei Internaţionale Händel din Karlsruhe şi-a consolidat stilul interpretativ în muzică veche. În ultimii ani a cântat alături de importante ansambluri de muzică barocă la Händel Festspielle Halle, Bayreuth Barock, Filarmonica din Varsovia, Opernhaus Passau etc. În 2006 a câştigat Premiul Fundaţiei Elsy Meyer din Zürich.
Adam Datcu - muzicuță - reprezintă în grupul Zmei Trei forţa brută, energia pământeană în starea ei naturală, nefiltrată. Sound-ul lui inconfundabil creează un contrast puternic cu stilul rafinat al vocii şi vibrafonului.
Oli Bott este, cu cuvintele presei germane, „the rising star on the Berlin jazz sky”. A studiat vibrafon şi compoziţie la Berklee College of Music din Boston, unde i-a avut profesori pe Gary Burton şi Bob Brookmeyer şi unde a absolvit cu distincţia summa cum laude. La Berlin compune pentru propria sa orchestră de jazz, pentru radio şi TV, Distins cu Premiul NDR pentru dirijori de jazz, Premiul I la Concursul de Improvizaţie de la Leipzig, Europe Jazz Contest şi Wayne Shorter Award, USA.