All time albums. Editor's choice

Norah Jones - Little Broken Hearts (2012)

Al cincilea material de studio al compozitoarei și interpretei americane Norah Jones este, prin definiție, unul de stare. Aceeași voce suavă, fără cusur, cu o doză mai mare de nerv și mister decât ne-a obișnuit. Piesele compuse de Jones și Brian Burton (aka Danger Mouse) par desprinse de pe coloana sonoră a unui film semnat Tarantino, iar senzației se adaugă și faptul că designul copertei este inspirat de afișul producției Mudhoney. Un amestec de jazz/blues cu influențe pop/indie. Foarte vizibilă este și amprenta lui Burton, care a lucrat, printre alții, cu The Black Keys și Beck, așa că o asociere a Little Broken Hearts cu Attack & Release și părți din El Camino ale duoului The Black Keys nu este deplasată. 

Eric Clapton - Slowhand 35th Anniversary (2012)

Nu este vorba despre un disc, ci de cinci. Piese consacrate ale materialului din 1977, remasterizate, dar și 13 trackuri neînregistrate până acum de Eric Clapton stau alături de còpii ale unor programe de turneu și o carte, un „behind the scene”. Un set care trece ascultătorul prin cele mai bune variante ale pieselor pe care muzicianul britanic le-a aranjat în al cincilea album solo. De la Cocaine și Wonderful Tonight la Mean old Frisco. Lor li se adaugă I Shot the Sheriff, Can’t Find My Way Home, Alberta și Layla. După trei decenii și jumătate de la apariția Slowhand, acest„ pachețel” poate fi, în sine, o colecție.

Tribalistas - Tribalistas (2002)

La începutul secolului descopeream un trio: Arnaldo Antunes, Marisa Monte, Carlinhos Brown. Un proiect singular, Tribalistas a rămas, și peste zece ani, un album pe care-l ascult cu plăcere. Chiar dacă nu a existat – pentru că nu și-au dorit – o promovare puternică, albumul brazilienilor a trecut foarte ușor oceanul și piesele Velha Infância și Já Sei Namorar încă mai fac parte din playlisturi de bar sau club bucureștean. Stilul adoptat de cei trei (combinația avant-garde – pop-rock) nu este o premieră, însă este exprimat foarte bine, cu treceri line și o voce matură a mai sus-numitei Marisa Monte.  O Amor e Feio, Passe Em Casa și o altă preferată a mea – Carnavalia – sunt câteva dintre piesele pe care trebuie să le aveți în playlist.

Michael Jackson - Dangerous (1991)

Prima parte a anilor ’90 a fost una dintre cele mai fertile perioade pentru muzica mondială. Grunge-ul își luase avânt, hard rockul era încă pe val, iar Michael Jackson devenea Regele Pop. În 1991 lansa Dangerous. Recunosc, ani mai târziu aveam să apreciez la adevărata valoare acest album. Vorbim despre un material plin de hituri, single-uri care au stat săptămâni întregi în topuri, piese care au devenit clasice încă de la momentul lansării. Să fi fost vremurile de așa natură (inspirațională)!? Black or White, In the Closet, Give In To Me sau Who is It sunt câteva dintre titluri. Restul, de ascultat!

George Michael - Faith (1987)

Anii ’80 au însemnat, cu precădere, boomul stilului progressive, al hair metalului, însă privind spre pop, alături de Elton John, Michael Jackson și „rising” Madonna, grecul George Michael a făcut istorie. Se află printre puținii despre care pot spune, fără să stau pe gânduri, că au o voce perfectă, iar albumul său de debut solo, acest Faith, este cotat ca unul dintre cele mai bune începuturi de drum din toate timpurile. Nu spun decât One More Try, Father Figure, Kissing A Fool, desigur, Faith, dar și scandaloasa la acea vreme, I Want Your Sex. Ca să fie în ton cu iarna!

Sex Pistols Never Mind the Bollocks, Here's the Sex Pistols (1977)

A opta minune a muzicii. Din capul locului, acest one album wonder al britanicilor nu e recomandat celor care se vor pătrunși de… spiritul Sărbătorilor. Însă este unul emblematic al anilor ’70. Punk, rock și spirit revoluţionar de ani ’70. Un album care dă o stare de spirit asemenea. Un album vicios. Materialul care a împlinit anul acesta 35 de primăveri dă dependență. Îndeamnă la sinceritate cu sine și expresie liberă. Holidays in the Sun, God Save the Queen, Anarchy in the UK sau Pretty Vacant sunt titluri simbol. 

Pink Floyd - Wish You Were Here (1975)

În cele douăsprezece ediții print și mai bine de atât online, printre albumele recomandate de noi spre ascultare și colecționare au stat nume importante ale muzicii, însă nu am vorbit în aceste luni despre Pink Floyd. Cum febra concertului Waters care s-a anunțat pentru 2013 a cuprins întreaga suflare amatoare de muzică bună din țară, se potrivește și acestui moment. Wish You Were Here. Și va fi. Al nouălea album de studio al trupei britanice a fost un succes imediat, de critică și casă, este albumul preferat Pink Floyd al lui David Gilmour și Richard Wright. Fără să suporte vreo comparație, și al meu. Scris aproape în întregime de Waters, acest album-concept este unul înfiorător. Unul total. Îndemnul Shine on You Crazy Diamond este opera de căpătâi a discului. Îi stau alături incomparabilele Wish You Were Here, Have a Cigar și Welcome To The Machine. Un album care nu trebuie să lipsească, sub nicio formă, din colecția niciunui iubitor de frumos. Waters, Gilmour, Wright, Mason – Pink Floyd 1975.  

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
•