Alina Manole: „Eşti artist, eşti orgolios”

Care sunt proiectele în care ești implicată?

Există, în primul rând, proiectul Alina Manole, care ține de folk-jazz, de spectacole, de albume. Există casa de discuri, care a pornit cu Alina Manole, și care, de curând, a aniversat zece titluri de catalog, al zecelea fiind Timpuri Noi, „Deschide-ți mintea”.  Există, ca derivat din casa de discuri, componenta de management și comunicare pentru artiști. Pe de altă parte,  proiectul Alina Manole – sociologul a fost înainte de toate, cu tot ce ține de cercetare. Există și Luna Pătrată Radio, ce va fi reluat, cel mai probabil, din toamnă, la radio Lynx. Acolo am avut o emisiune de muzică folk 100% românesc. Oricum, am în cap mai multe jucării legate de emisiunea radio.

Când, cum, de ce muzica?

Am început dintr-o nebunie. Oficial, din anul întâi de facultate, cu premii și trofee la festivaluri. Și, vorba unui realizator de radio, tu ai fost un fel de George din Seinfeld: ai făcut poanta aia bună, adică ți-ai luat trofeul, și-ai dispărut.

M-am lăsat de muzică, pentru că la momentul acela, în 98-99, am decis să-mi văd mai departe de meserie, de Sociologie, de care m-am îndrăgostit iremediabil, iar în 2006 – în urma unor întâmplări și a unei întâlniri cu Nicu Alifantis – am decis să revin. Nu mă gândeam la album, am luat-o ușor.

În 2008, l-am cunoscut pe pianistul meu, Adrian Cristescu, am început să lucrăm împreună la album și a ieșit o struțo-cămilă, de genul folk-jazz, în care m-am regăsit și mă regăsesc. Am oficializat genul ăsta, când am lansat discul. Evident, la casa mea de discuri, pe are am făcut-o atunci împreună cu Tudor Bâlcu, asociatul meu, pentru că toate celelalte contracte care mi se ofereau erau în dezavantajul meu.

Am făcut o lansare „altfel” și tot ceea ce se întâmplă la concerte e un pic altfel. Mă bucură foarte mult că nu se vorbește la concertele mele. E foarte liniște. Lumea ascultă, se crează o emoție. La un moment dat, nici nu mai știi dacă e club sau teatru. Am ales ca ambele lansări, pentru albumele Luna Pătrată și Dragoste în 3, să fie în teatre, pentru că acolo mi-am putut alege lumina, m-am jucat cu scenografia. La prima lansare, am avut pantomimă și proiecții video, la a doua am construit și o cameră întreagă, un fel de budoar. Ne-am jucat. Am început să pun pe hârtie împreună cu Tudor ce ne-am dori. Și sunt un om pretențios. Foarte pretențios. Și de asta o să fiu nemulțumită tot timpul. Chiar dacă a ieșit bine, n-a ieșit atât de bine pe cât să... ne-am jucat și ne jucăm de fiecare dată. Pe lângă oamenii cu care cânt de obicei: Adrian Cristescu la pian, Tudor Olaru la bas, Claudiu Purcărin la tobe, Dan Nicolau la trompetă, am mai avut și un alt fel de joacă. Cu Raul Kusak am realizat spectacolul Joia Păcătoșilor. Am regândit piesele mele, pornind de la voce și pian. Efectiv, am reinterpretat tot și a fost o experiență extraordinară.

O altă chestie care a devenit firească: cine ascultă albumele, rămâne cu o senzație, cei care ascultă YouTube-urile, atât cât permite, au o alta. Cea mai bogată experiență este însă cea trăită de oamenii care vin la concerte. Pentru că niciun spectacol nu seamănă cu altul. Încerc să nu plictisesc. Sunt mulți oameni care vin la toate concertele.

Acum pregătim ceva pentru toamnă. Unul dintre proiecte va fi cel cu Raul, tot Joia Păcătoșilor, iar altul este cu prietenii și colegii mei, cu piese noi.

Muzical, anul ăsta mi s-a întâmplat un alt lucru extraordinar. Am primit cinci premii în primele cinci luni ale lui 2012. Două la Premiile Radio România Actualități, pentru cel mai bun album și cel mai bun artist, două, cu aproape aceeași titulatură, de la ForeverFolk, și unul din partea Margaretei Pîslaru: premiul pentru originalitate interpretativă. Ne cunoscusem la radio și m-a chemat la lansarea cărții sale, unde s-a petrecut și momentul. Este un om senzațional.

A fost un an bun. Acum, presiunea e foarte mare. Mă mai gândesc, uneori, oare voi mai putea compune ceva care să se ridice la nivelul celorlalte piese?

Vor veni firesc.

Sper că așa va fi și că voi face față presiunii. Oamenii care te ascultă și care te privesc sunt foarte atenți la nuanțe și la energii. Nu contează dacă e vorba despre metal sau hip-hop. Dacă ai un artist preferat, tinzi să-l sancționezi foarte repede.

Care este preferatul tău?

Sting. Este artistul perfect. E profesionist. E inspirat. Foarte multă vreme m-am gândit că nu sunt fanul nimănui. Fan d-ăla... Nu mi-am dat seama. Știam 80% dintre piesele Police și Sting, iar când a venit la București, mi-am luat bilet în primele rânduri si, ce să vezi, la bis m-am dus la gard. Nu te prea vezi în ipostaza asta. Eram disperată!

Îmi plac artiștii din afară foarte mult. Sunt foarte decenți, foarte modești și punctuali și au o atitudine sănătoasă față de muzică. Au întâlnit atâta lume, încât singura lor șansă este să fie ei înșiși.

Alina Manole e sută la sută naturală pe scenă...

Cu o doză mare de emoții, da. Mă uitam la niște înregistrări și la finalul unui spectacol Joia Păcătoșilor, aplauze și bis. Și mă uitam la expresia mea. Concentrare, emoții, în timpul concertului și, la bis, eram atât de relaxată. Cred că așa se întâmplă frecvent. Sunt concentrată să iasă totul cât mai bine și, la final, răsuflu ușurată. În plus, o parte dintre poveștile muzicale sunt personale... nu spun care!

Cum a apărut chitara în viața ta?

Se întâmpla demult. Am fost autodidact, apoi puțin sprijinită de către cei din jurul meu care știau să cânte. Am început să învăț note și lucrurile s-au dezvoltat. Creația în sine a început aproape imediat. Am descoperit recent o agendă veche, veche, în care îmi scriam eu texte pentru cântecele, în copilărie. Și acum lucrurile vin natural. Dacă mi se propune să fac o anumită piesă, ei bine, asta e al dracului de greu.

Spune-mi mai multe despre MHO Music.

Avem mai mulți artiști cu care lucrăm, printre ei: Ovidiu Mihăilescu, Adrian Berinde, Timpuri Noi, Aeon Blank, am avut un album foarte bun al trupei Highlight Kenosis, un metal spre platină, acum sunt în Suedia, scot un alt disc, sunt mult mai bine valorizați acolo. Avem un Bandidos pe care l-am scos în 45.000 de exemplare și a fost distribuit cu un ziar, iar returul a fost zero. Se găsește și în formula de  retail. Avem Butterflies in my Stomach cu Magic Store, primul lor album, pentru care a fost un soi de luptă. Erau și ei deciși să-l scoată, dar Tudor a insistat foarte mult și ne bucurăm că l-au scos cu noi. Meritul acestei colaborări îi aparține lui Tudor, el  a insistat foarte mult ca acest album să iasă și ne bucurăm, oamenii ăștia merită mult. Cât despre Timpuri Noi... parfum de disc! Nu pentru fiecare dintre artiștii pe care i-am sprijinit ne ocupăm de partea de management sau comunicare.

E o muncă foarte grea, pe care încercăm să o facem cât de profesionist se poate în piața asta, pentru produse de nișă. Ne bucurăm că sunt din ce în ce mai multe scene, în special de club, pe care se cântă, dar asta nu înseamnă că sunt eligibile. Este vorba despre condiții. În țară e mult mai problematic decât în București. Sunt orașe destul de mari unde nu poți merge cu trupa, din motive tehnice. Cei din București au mai înțeles, însă nu se fac investiții în tot ce înseamnă sunet. Unele trupe mai închid ochii și asta e. Eu nu pot. D-asta îmi place Clubul Țăranului, de exemplu, pentru că știu locul, m-am obișnuit, Tudor este de fiecare dată sunetistul meu, și nu se întâmplă lucruri rele. În alte părți, mai întâi mă duc la un concert, văd echipamentele, pentru că nu vreau să risc. Nu pot să cânt oriunde.

Cam asta este treaba cu „căsuța”. Eu îi tot spun așa, pentru că dacă zic casă de discuri mă gândesc la Universal și, stai, că nu vorbim despre zeci de mii de...

La un moment dat, ne gândeam dacă să luăm un alt proiect mai de masă. Dar nu, nu vrem asta.

Aveți o deschidere spre mai multe genuri, iar asta e de apreciat.

Rock, clasic și metal, folk, nu-jazz, pop-rock. Ține exclusiv de oameni. Dacă lor le place de noi și nouă de el, e perfect. Sunt mulți wanna-be-stars, dar nu fac nimic. Mai au câte-un concert și așteaptă să le bată producătorul la ușă, să le spună „am visat azi-noapte ca sunteți foarte buni, hai să vă produc”. Asta nu se mai întâmplă de foarte mulți ani. Și ei se întreabă de ce n-au scos până acum album. Dar ce fac cu banii de pe concerte? Îi împart, se duc la o bere, își cumpără câte ceva, în loc să-i pună la comun, să-i strângă pentru înregistrări. Un studio bun costă. Eu de la asta am pornit. Nimeni n-o să vină să-ți spună „ești frumoasă, talentată, tânără, să vezi ce star fac din tine”. Nu. Eu am un proiect. Am investit în el energie, am făcut credit la bancă pentru înregistrări și lansare, ca să iasă perfect. Merge și am o sută de oameni care vin la concert, foarte bine. Au fost 400. Nu m-am așteptat. M-am bucurat. A, în continuare plătesc rate, dar asta e. Era singura modalitate prin care puteam să mă prezint cu toate detaliile pe care le voiam.  Și am învățat multe, iar casa de discuri are și misiunea asta de a ajuta, îndruma, a spune și altora prin ce au de trecut.

Cum găsiți trupele?

Nu-i căutăm neapărat. Până acum lucrurile s-au întâmplat bidirecțional. Noi am auzit de trupe, i-am văzut, ei de noi, și ne-am împrietenit. Scouting-ul sună un pic prea de-afară. Așa ar trebui făcut, dar n-avem piața asta aici. Și eu și Tudor suntem deschiși să ascultăm lucruri noi. Și, dacă avem timp, mergem și ascultăm. Dacă ne place, mergem și a doua, a treia oară, apoi vedem ce e cu ei, dacă doresc să facă mai mult. Pentru că sunt unii care ne-au zis că deocamdată nu vor album sau altceva.

Cât vă implicați în actul artistic?

Niciodată nu intervenim. Pentru că stilul, dacă-l au definit, atunci o să fie compact. Dacă încă nu, s-ar putea să nu fie ok. Alegerile lor artistice sunt ale lor. Putem spune dacă ne place sau nu, dar, în general, nu ne implicăm în structura de bază a compoziției. Altfel, devine artificial. Ce vom cere întotdeauna e compoziție nouă, proaspătă. Dacă se poate, evident.

Există producătorul muzical care te ghidează, dar în România nu există unul care să facă asta ca afară. La noi sunt orchestratorii. Ei își pun amprenta și se transformă automat în producători. Producătorul trebuie să stea în spatele inginerului de sunet și al orchestratorului și să spună acum faci asta și asta.

Cum stă treaba cu orgoliile artiștilor?

Este o muncă foarte plăcută, dar și grea. Artiștii au foarte multe orgolii, și eu am foarte multe. Mă gestionez foarte greu. Accept greu alte opinii, dar poate de asta îi înțeleg foarte bine pe colegii din muzică, cu care am colaborat sau nu. Pentru că știu ce înseamnă să fii încăpățânat, orgolios când vine vorba de muzica ta, de aspectul tău, de prezența pe scenă. Chiar dacă știi că-ți vrea binele, când vine cineva și-ți spune, după un concert, „cred că trebuia să te îmbraci altfel”, îți pică foarte greu. Ești artist, ești orgolios. Când lucrez pentru alții, mă transform într-un om obiectiv, am uneori tendința să ignor că omul ăla are orgoliu de artist, nu de individ, dar problemele le rezolvăm, pentru că îmi dau seamă că, da, și eu sunt artist și nu mi-ar conveni nu știu ce.

Este orgoliul de creator, în general. Faci ce nu toată lumea poate să facă. La unii se manifestă evident, la alții e mai interiorizat. Și dacă vine cineva și spune că versul ăla nu e bun, eu rămân pe gânduri și după vreo două zile, inițial mă frustrez, apoi mă enervez, după care spun că, dacă aș fi avut o altă experiență de viață, probabil că versul ăla mergea altfel.

Sociologia este o parte importantă a vieții tale. Ce presupune munca ta în domeniu?

Casa de discuri este MHO Music, firma mamă este MHO.  În 2007, mi-am dat demisia de la un institut de cercetare și am făcut această firmă împreună cu Tudor. Am pornit ca firmă de producție publicitară și componenta de research. Ne-am pus cunoștințele laolaltă și existăm și acum. Facem tot felul de lucruri. Pe partea de sociologie, studii calitative, de evaluare angajați, analiză politică, pentru că sunt și pasionată de politică, tot felul de jucării sociologice. Este o muncă frumoasă.

Ce alte pasiuni mai ai?

Să merg la concerte. O să merg la Red Hot, la Cohen neapărat, la Seal. Încerc să nu prea ratez concertele mari. La Lady Gaga intenționez să merg pentru ideea de show, dar la fel spuneam și în cazul Madonnei, și m-am bucurat că n-am fost. Acum măcar nu va fi praf. Nu e deloc pe gustul meu femeia asta, e o Madonna fără hituri. Sau, sigur, nu suntem noi în target. La Lenny Kravitz trebuie mers din foarte multe motive, inclusiv muzicale...

Altfel, joc fel de fel de jocuri de strategie și îmi place să citesc. Înainte să dorm și în weekend, fac asta. M-am educat și, chiar dacă cred că n-am timp, citesc. În copilărie am avut o bibliotecă uriașă. De curând, am reluat clasicii, am văzut totul cu alți ochi. Acum am recuperat adolescența cu ochii unui om matur.

Călătoresc mult, dar cu treabă, și asta e stresant. Nu am mai plecat din oraș fără treabă.  Vreau concediu!

Ce-ți place, ce nu-ți place la București?

Mă deranjează traficul și cred că s-ar putea face o campanie „ia-ți vecinul în mașină”. Sunt prea mulți oameni singuri în mașini. Eu merg mult cu metroul și taxiul.

Nu mă deranjează neapărat chestiile de infrastructură, ci faptul că mulți dintre oamenii orașului ăsta sunt foarte apăsați, mai ales la metrou. Îmi plac alte capitale europene mai ales pentru că oamenii de acolo sunt luminoși, mai relaxați.

În rest, îmi place Bucureștiul. Am ales să locuiesc aici. De când mă știu, mă fascina. Eu sunt om de asfalt. Stau de 15 ani aici și există niște locuri extraordinare, niște cuibușoare. Pe de altă parte, există oameni foarte frumoși aici, cu care te vezi și stai de vorbă.

Am prieteni care sunt bucureșteni de 4 generații și au moștenit chestia aia cu „noi suntem bucureșteni, de fapt”, au cuvinte frumoase pentru oraș. Și, vorba lor, cu care sunt perfect de acord, „te plângi că Bucureștiul e urât, dar cine te ține aici? E urât pentru că nu poți ajunge în zece minute în centru? Mută-te în provincie. A, dintr-o dată e frumos, datorită oportunităților profesionale...”

Cea mai frumoasă zonă a Bucureștiului mi se pare Lahovari – Grădina Icoanei. Am stat doi ani pe Dionisie Lupu și am tot explorat zona. Mergeam la Serendipity, unde stăteam câte patru ore și citeam, era foarte frumos.

Mă bucur că a fost reabilitat Centrul Vechi. Da, e totul pestriț, zgomotos, dar, pe de altă parte, pe unde am fost, în capitalele mari din Europa asta era. Treci dintr-o terasă în alta, la fel. Ce e frumos acolo e că lipsește muzica și, astfel, nu se întrepătrund sunetele de la o terasă la alta.

Portugalia este preferata mea. Nu există altceva. În Lisabona, spre exemplu, au tot felul de magazine cu un design absolut excepțional. Acolo mi-a atras atenția un club de jazz decorat în stilul anilor 20, cu o sonorizare impecabilă și foarte aerisit. Trebuie să mai treacă un timp, să ajungem și noi la asta.

Bio

S-a născut la 21 martie 1977.
Studii de bază, la Roman, și superioare, la București.
1998-99-2000 – câștigă festivaluri de muzică.
2000-2006 – este doar sociolog.
2006 – reia activitatea muzicală după 6 ani de absență.
2007 – renunță la programul de angajat și deschide firma MHO împreună cu Tudor Balcu.
2009 – pune bazele casei de discuri MHO Music și lansează primele două albume, Luna Pătrată și Cu drag.
2011 – lansează al treilea album, Dragoste în 3.
2009 – prezent – casa de discuri ajunge la 10 titluri de catalog.
Acum este consultant sociolog, comunicator și PR pentru trupe sau companii, realizator emisiune radio și artist. 

Galerie foto:

• 
•