Alexandru Andrieș - invitat în cadrul emisiunii Digicult de la Digi24
Alexandru Andrieș este celebru pentru trei lucruri: muzica sa, profesia de arhitect și mătușa din America. Personaj devenit legendă urbana, mătușa lui Andrieș se întâlnește cu ilustrul său nepot, an de an, dincolo de Ocean.
După decenii de absență, a revenit în Romania, iar Andrieș a plimbat-o prin toate zonele definitorii ale țării. Rezultatul, o călătorie memorabilă soldată cu un album de fotografii și amintiri, publicat la editura Vellant.
Într-un interviu acordat echipei Digicult de la Digi24, muzicianul a povestit expediția neaoșa alături de mătușa, experiența creării albumelor sale, relația cu publicul. Și, firește, aventura obținerii primei vize pentru America.