30 de secunde de faimă, cu byron

Dan Byron (voce, chitară acustică, flaut),  6fingers (clape, chitară acustică, voce) şi Costin Oprea (chitară electrică) vorbesc despre noul material, despre muze, new old school şi despre scena muzicală românească.

În primul rând, cum a fost, ce a însemnat pentru voi deschiderea concertului Slash & The Conspirators? Cum vi s-a părut concertul lor?

Dan Byron: A fost foarte interesant, până acum nu deschisesem niciun concert al unui nume mare. Şi ne-am bucurat foarte tare să vedem sala plină la 19:30, ora la care a început concertul nostru. Slash & co. au fost, bineînţeles, cât se poate de profi şi mult mai puţin emoţionaţi că noi. În schimb, nu prea l-am auzit pe Kennedy din pricina volumului chitarelor.

6fingers: A fost prima dată când am cântat în faţa unei Săli a Palatului plină ochi şi ne-a plăcut. Spre marea noastră bucurie, mulţi oameni abia acum ne-au descoperit. Deşi muzica noastră e cu totul altceva decât Slash, se pare că a funcţionat cât de cât. Sperăm să cântam la un moment dat într-o sală mare la fel de plină, dar pentru noi. Oricum, ne-am bucurat tare că am fost aleşi, deşi nu am alergat niciodată activ după "deschideri", nu prea credem în ele.

Costin Oprea: Deschiderea unui astfel de concert e un pas important înainte. Faptul că publicul a reacţionat bine la piesele noastre şi la cum se cânta pe scena mi-a dat o energie foarte bună şi mi-a părut rău că nu am putut cânta mai mult. Show-ul Slash a fost foarte bine pus la punct, un show american în coordonate fireşti, unde fiecare ştie ce are de făcut. Am apreciat în mod special naturaleţea, relaxarea cu care se cântă.

Citeam spusele unor importanţi veterani ai rockului despre mai tinerii Tool şi cum aceştia i-au influenţat într-un mod sau altul. Credeţi că o trupă, oricât succes ar avea, ar trebui să caute, să se uite şi-n ograda alteia? Nu pentru inspiraţie creatoare neapărat, cât pentru cea evolutivă.

Dan Byron: Bineînţeles că trebuie să ştii ce se întâmplă în ograda vecină, să fii la curent cu noile tendinţe, asta neînsemnând că îţi vei schimba muzică sau stilul în funcţie de ele. Ca să-ţi dau un exemplu, fragmentele de tip Skrillex de pe ultimul album Muse nu mă încântă deloc, mi se pare că au încercat să fie cu orice preţ în pas cu modă şi nu prea le-a ieşit. Părerea mea e că viitorul aparţine fusion-ului, dar ce-au făcut ei e un fusion forţat, în care elementele stilurilor diferite nu se îmbină mai deloc.

6fingers: Nu poţi exista singur pe piaţă şi, probabil, ca în orice business, ar trebui să-ţi cunoşti concurenţa. Eu unul n-o fac, recunosc, mă bazez pe ceilalţi. Iar sfaturi pentru trupele celebre care abia le aşteaptă n-am, să se descurce singure. Oricum nu ele iau deciziile, la nivelul ăla, să fim serioşi. Pot spune doar atât: pentru mine, o trupă rămâne interesantă dacă se schimba muzical suficient de la album la album, fără să o facă dramatic, îndepărtându-şi fanii.

Costin Oprea: În ceea ce priveşte inspiraţia creatoare, treaba asta se întâmpla cumva oricum, că vrei  sau că nu vrei. Eşti influenţat ca artist de tot ce asculţi, vezi, şi nu te poţi opune influenţelor muzicii care îţi place sau care nu îţi place, uneori, oricât de mult ai dori să fii original. Undeva la nivel conştient sau inconştient influenţele apar. De aici şi evoluţia muzicii în general. Prin originalitatea fiecărui artist suprapusă peste nişte coordonate clasice existente până în acel moment, apar noi genuri şi direcţii muzicale.

Voi aveţi o muză de genul ăsta?

Dan Byron: Nu, sau cel puţin nu conştient. Încercăm pe cât posibil să fim originali, asta nu înseamnă neapărat şi că reuşim. De ascultat, ascultăm toate genurile muzicale, excluzându-le pe cele pe care nu le considerăm demne de luat în seamă sau pe cele cu o doză artistică prea modestă.

6fingers: Sigur că ascultam muzicieni mai tineri decât noi. Şi mai buni. Nici nu e greu, la ce vârsta avem.

Costin Oprea: Avem multe muze, atât individuale – instrumentişti, vocalişti, compozitori – cât  şi trupe care ne plac tuturor şi la care ne uităm cu admiraţie. Nu încercam să copiem pe cineva în mod special, dar apreciem foarte mult anumite calităţi ale trupelor mari cum ar fi: atitudine, coeziune, munca, perfecţiune, ambiţie etc.

Șiu despre voi că aţi încercat şi reuşit tot felul de proiecte şi concerte ieşite din comun. Vă putem pune, să-i spun aşa, eticheta de trupă experimentală?

Dan Byron: Mi-e teamă că s-ar înţelege altceva prin trupă experimentală. După cum spuneam, fusion-ul este muzica viitorului, iar nouă ne place mult să combinăm elemente care fac parte din genuri diferite.

6fingers: Eticheta asta ni se potriveşte poate doar în cazul concertelor-improvizatie, Impromptu - am avut 8 deja, şi se pare că există un public pentru aşa ceva, spre surprinderea noastră. Nu ştiu, când aud de trupa experimentală, mă gândesc la avangardism şi la cacofonii demente. Noi suntem, mai degrabă, new old school, dacă se poate spune aşa. Cum muzică nouă nu se mai poate inventa, combinăm părţi din multe stiluri existente şi sperăm să iasă ceva cât de cât original.

Costin Oprea: Nu suntem neapărat o trupă experimentală, în sensul că nu facem muzică experimentală în mod obişnuit. Cu excepţia noului proiect, Impromptu, unde pe scenă se întâmplă o chimie foarte specială şi unde se experimentează într-o anumită măsură de la început la sfârşit. Ca trupă, suntem deschişi la provocări, fie că e vorba de locul în care cântăm, instrumentele folosite, repertoriul abordat sau featuring-uri cu muzicieni foarte talentaţi.

Al patrulea album de studio byron apare tot la distanţă de doi ani de la cel mai recent. V-aţi făcut un plan în sensul ăsta?

Dan Byron: În mod normal ar fi trebuit să apară câte un album pe an, dar am avut ambiţia să scoatem şi DVD-uri (chiar şi un Blu-ray) şi asta ne-a mâncat mai mult timp decât ne aşteptam. Albumul nou e scris în două perioade diferite, una lungă, de vreo doi ani, şi una foarte scurtă, de o lună. Faţă de precedentele e mai puţin art-rock/progressive şi mai mult electro, altfel decât cel cu care probabil v-aţi obişnuit. Piesele au forme mai popish, nefiind însă nicidecum comerciale. Versurile sunt, ca de obicei, o analiză subiectivă a vremurilor pe care le trăim. 

6fingers: Da, în general ne-am propus să edităm un disc cu piese originale la fiecare 2 ani, alternând cu un DVD sau un alt fel de material. Până acum ne-am ţinut de program... Discul nou e altceva, încercam lucruri noi, probabil sună mai bine, avem şi invitaţi şi, ca de obicei, nouă ne place cel mai mult de până acum. Schimbările nu sunt radicale, dar există cu certitudine.

Costin Oprea: Este un album mai matur din punct de vedere muzical, mă refer şi la compoziţii şi la orchestraţie. Aduce nou un sound şi un stil mai aparte, adaptate cumva tendinţelor muzicale actuale, deşi păstrează mult din filonul old school şi are un aer foarte original.

Cât de greu vă este, ca trupă alternative-progressive, în România? Găsiţi că piaţa începe să se mişte într-un mod favorabil? Promoterii susţin, publicul cere şi cumpără...

Dan Byron: Nu prea se mişcă mare lucru, cluburile sunt singurele care ne susţin în mod constant. Să faci un turneu de săli de spectacole, aşa cum ne-am propus noi pentru promovarea albumului "30 seconds of fame” e foarte costisitor şi greu de organizat. Suntem însă în continuare nişte încăpăţânaţi notorii. Publicul nostru este format în general din oameni din clasa de mijloc, care e destul de rarefiată pe teritoriul României. Dar nu ne plângem, măcar ai noştri sunt deştepţi.

6fingers: Cred că piaţa muzicală şi artistică, în general, este fundamental legată de nivelul general de trai al populaţiei. Cu cât criza se adânceşte, cu atât rămân mai puţini bani pentru cultură şi alte lucruri "neesenţiale" în coşul zilnic. Şi e cumva normal să fie aşa. Problema constă în faptul că o criză la români înseamnă cu totul şi cu totul altceva decât criza la englezi, de exemplu. First world problems... În plus, trăind în bula asta de săpun din Capitală, e mai greu să vedem că, de fapt, restul ţării aproape că nu contează pe această sublimă piaţă muzicală. Ce-o fi om mai vedea, dar obiectivul nostru este să nu depindem doar de piaţă românească. Rămâne să vedem în ce măsură putem să ni-l atingem.

Costin Oprea: Nu e deloc uşor să fii o trupă de alternative în România, mai ales în perioada asta foarte confuză din punct de vedere socio-cultural şi economic. Ne este cumva greu pentru că uneori simţim că eforturile noastre sunt foarte mari şi rezultatele nu neapărat pe măsură. Dar nu contează asta aşa mult. Ne place foarte mult ceea ce facem, aşa că mergem înainte.

Galerie foto:

• 
• 
• 
•