Premieră discografică: concertele primei ediţii a Festivalului Enescu
Vă mai amintiţi de primul Festival Enescu? Menuhin, Oistrah, Arrau cântă iaraşi pentru noi, grație tehnologiei.
În seara zilei de 18 septembrie 1958, după ce Menuhin a cântat concertul de Brahms sub bagheta lui George Georgescu, a apărut pe scenă colegul sovietic, a cărui prezenţă a fost ţinută secretă. După înregistrarea legendară din 1932 (recompensată cu premiul Academiei Charles Cros) a lui Menuhin şi Enescu, publicul român a avut parte de încă o legendă care lua naştere sub ochii lui. Să mai spunem că în sală se aflau Lucian Blaga, Tudor Arghezi, G. Călinescu?
Ediţia de faţă (apărută la Editura Casa Radio, în seria „Maestro”) cuprinde 6 duble CD-uri cu cele mai interesante concerte de la primul Festival Enescu: recitalul lui David Oistrah (Didone abbandonata a lui Tartini, sonata lui Franck, Szymanowski, Ravel), concertul lui Oistrah (concertul de Beethoven şi Suita Sătească a lui Enescu, dirijată de Constantin Silvestri), concertul lui Menuhin (concertul de Brahms, dublul de Bach şi Simfonia „cu clopote” a lui Haciaturian, dirijată de George Georgescu), concertul lui Claudio Arrau (al doilea concert de Brahms plus dansurile româneşti ale lui Theodor Rogalski, dirijate de Silvestri), apoi 2 CD-uri cu muzică de cameră de Enescu (sonata I pentru pian cu Maria Fotino, cvartetul op. 22/2, cvartetul cu pian op. 30, Simfonia de cameră, ultima dirijată de mereu inspiratul Silvestri) şi, în final, premiera românească a lui Oedip sub bagheta aceluiaşi Silvestri.
Discurile au în medie 50 de minute, deci ar fi încăput lejer şi bisurile. Poate data viitoare. Fiecare CD cuprinde, la final, scurte fragmente din convorbirile lui Enescu cu Bernard Gavoty, dar şi câteva minute din interviurile acordate de solişti.
Păcat că nu au fost incluse pe disc şi alte minuni ale festivalului din ’58: concertul lui sir John Barbirolli, concertul unui pianist genial, dar azi aproape uitat, Yakov Zak, recitalul Bach-Bartók al lui Menuhin sau cele două recitaluri ale chilianului Claudio Arrau.
Oricum, un eveniment pe care unii îl aşteaptă, ca mine, de 20 de ani, dar alţii îl aşteaptă de 50 de ani.
CD-urile pot fi cumpărate de la Sala Radio (cu 20 de lei un dublu CD) sau de la librăriile Cărtureşti ori Humanitas (cu 29,99 lei).