Festivalul Celibidache
Sub deviza „Trăieşte muzica, trăieşte sunetul”, festivalul se desfăşoară între 3 mai şi 7 iulie.
Pentru a celebra împlinirea unui secol de la naşterea lui Sergiu Celibidache (pe 28 iunie), fundaţia care-i poartă numele a înfiinţat acest festival, care se anunţă bienal, aşadar în anii fără Festivalul Enescu. Ce are în plus? În primul rând, încercarea de a menţine vie amintirea marelui dirijor (cel mai fetişizat dirijor pentru publicul de la noi), în al doilea rând, faptul că se întinde pe două luni, cu riscul de a fi prea „aerisit”. În mai au avut loc deja două lansări de carte: teza de doctorat a maestrului (Despre fenomenologia muzicală) şi o altă carte despre dirijor (Celibidache, întâlniri cu un om de excepţie, de Patrick Lang şi Stéphane Müller).
Au avut loc şi proiecţii de filme documentare: printre ele, cunoscutul film al lui Serge Ioan Celibidache, Grădina lui Celibidache, şi documentarul lui Jan Schmidt-Garre. Tot în mai s-a emis şi lansat o monedă, au avut loc un simpozion, apoi câteva mese rotunde, o expoziţie de fotografie cu crâmpeie din viaţa maestrului, iar pe 28 iunie se va dezveli un bust la Roman, oraşul său de baştină. Timp de trei săptămâni, între 10 şi 29 mai, la Academia de Muzică din Bucureşti s-au desfășurat masterclass-uri susţinute de prieteni sau colaboratori şi foşti studenţi ai dirijorului (printre ei, Ida Haendel, Rony Rogoff şi Enrique García Asensio). Abia pe 30 iunie începe festivalul pentru public (microrecitalul Idei Haendel de la BNR, de la lansarea monedei, nu se pune, căci a fost doar cu invitaţie). La Ateneu, cu un concert în care Cristian Mandeal va dirija Grădina de buzunar.
Vedeta acestui festival este, fără îndoială, Ida Haendel, care va susține mai multe concerte pe scena Ateneului la începutul lui iulie. La 84 de ani (alte surse spun că ar fi născută chiar în 1923!), va cânta concertul de Beethoven, sonata a doua a lui Schumann şi sonata „în caracter popular românesc” a lui Enescu. În ultima seară de festival, pe 7 iulie, ne aşteaptă o surpriză: premiera mondială a unei suite de Celibidache – Haz de necaz.
Preț bilete: 65 - 75 lei. Detalii pe www.fundatia-celibidache.com