Fagot, de la Sydney la Bucureşti

În concert, după Pasărea de foc a lui Stravinsky în care fagotul are un solo extrem de dificil, dirijorul Michael Tilson Thomas l-a ridicat de pe scaun pentru a-i mulțumi public. 

Cine este Laurențiu Darie? Bucureştenii ar trebui să-l aibă în minte pentru recentul Sacre du printemps al lui Stravinsky de la Ateneu, în care fagotul deschide lucrarea cu o frază în registru acut, frază stranie şi extravagantă. Saint-Saëns, prezent la premiera din 1913, a pufnit strigând că un fagot nu poate cânta aşa, deşi îl auzea prea bine.

Îl ştiu de vreo 10 ani şi de fiecare dată mă uimesc la el un entuziasm şi o bucurie încărcată de linişte. Şi nu vorbesc nici pe departe de entuziasmul zgomotos al muzicienilor care ştiu să vorbească lung şi lătăreţ doar despre ei înşişi, fără niciun fel de măsură. Vorbesc despre artistul pentru care acest entuziasm, pofta de muzică şi bucuria sunt atitudini care ţin de un firesc niciodată bătător la ochi, tocmai pentru că e lăuntric. Îmi face mereu bine când îl văd pe scenă, în spate, în partida lemnelor. Dacă jumătate din instrumentiştii de la noi ar avea jumătate din profesionalismul şi din pofta lui de muzică, orchestrele româneşti ar suna finalmente cum trebuie.

S-a născut la Galaţi în 1977, unde şi începe să studieze fagotul cu Ilie Ranghilof şi Ilarion Popescu. Continuă la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi din anul III este angajat la Filarmonica „George Enescu”. În perioada 2001-2002 studiază la München cu celebrul Marco Postinghel, graţie căruia începe să descopere marile secrete ale instrumentului şi să fie foarte interesat de sune­tul acestuia, de nuanţe cromatice mereu greu de obţinut la lemne. Această îmblânzire a instrumentului e partea cea mai frumoasă şi interminabilă şi chinuitoare a oricărui muzician. În 2011 cântă la Sydney, în Orchestra YouTube, concert urmărit online de 30 de milioane de spectatori.

În toamna trecută a cântat Vivaldi în piaţa Festivalului Enescu, iar acum va apărea pe scena Ateneului într-un alt proiect muzical: Vivaldi & Friends. Adică muzică barocă de foarte bună calitate, accesibilă, care ar trebui să aducă multă lume în sală. Laurenţiu Darie va cânta împreună cu Mihai Zamfir (oboi), Bogdan Popa şi Radu Georgescu (violoncele) şi cu ansamblul „Collegio Stravagante” (înfiinţat în 1996 şi cu o activitate intensă în muzica secolelor XVI-XVIII), iar programul va cuprinde lucrări de Vivaldi (uvertura L’Olimpiade, un concerto grosso, concerte pentru fagot sau pentru două violoncele), Geminiani (concerto grosso „La Follia”), Veracini (concerto grosso pentru două oboaie şi fagot) şi celebrissimul re minor pentru oboi al lui Alessandro Marcello. Vivaldi a avut mereu prieteni: şi contemporani cu el (Geminiani, Tartini), şi contemporani cu noi (Mullova, Carmignola sau Sara Mingardo). Poate că nu i-ar strica şi prieteni sponsori care să încurajeze astfel de proiecte sau care să investească într-un fagot bun. Garantez că Laurenţiu Darie îl merită.