Două viori de Ziua naţională a Cehiei la Ateneu
Alexandru Tomescu şi Pavel Šporcl într-un recital extraordinar la Ateneu pe 30 septembrie, de la 18.30.
Nu ştiu cum ar cânta la vioară Johnny Depp dacă s-ar apuca de acest instrument, dar nu cred că l-ar întrece în nebunia lui de pirat al mărilor Sudului, cabotin şi pus pe glume, pe cel mai important violinst ceh al momentului: Pavel Šporcl, prezent pe scena Ateneului alături de Alexandru Tomescu, pe 30 octombrie, sărbătorind Ziua naţională a Cehiei.
Că Pavel Šporcl a fost numit „piratul sălilor de concert” nu are legătură doar cu bandana care-i dă un aer de mercenar aproape periculos, ci în special cu spiritul lui liber care-l face să cânte orice repertoriu mereu altfel decât ne-am obişnuit. Şi nu e vorba de extravaganţe (vezi Nigel Kennedy) sau de exagerări (vezi Maxim Vengerov), ci de o libertate de frazare care se naşte dintr-o naturaleţe neobişnuită. Nu lasă impresia că-şi doreşte să impresioneze sau că-şi propune să exagereze, dar reuşeşte de fiecare dată să fie altfel decât ceilalţi violonişti.
Cât despre Alexandru Tomescu, partenerul lui Pavel Šporcl pe scena Ateneului dar şi în zilele care urmează, nu mai are nevoie de îndelungi prezentări. Este cel mai iubit şi aşteptat violonist român, care în ultimii ani umple scenele şi îşi permite să rişte cu repertorii care nu sunt la îndemâna prea multor violonişti.
Aşteptăm cu mare interes dialogul dintre Alexandru Tomescu şi Pavel Šporcl din finalul recitalului şi, mai ales, aşteptăm derularea unui dialog nevăzut: violonistul ceh va interpreta o sonată de Ysaÿe pe care noi o ştim cu Tomescu din turneul de anul trecut.
Program
Eugène Ysaÿe – Sonata Op.27 nr. 4 în mi minor pentru vioară solo, dedicată lui Fritz Kreisler (Pavel Šporcl)
Niccolò Paganini – Capricii pentru vioară solo Op.1, nr. 1, 16, 20, 24 (Alexandru Tomescu)
Dan Dediu – Gemini Studies pentru două viori, pe teme de Dvořák și Smetana (Alexandru Tomescu și Pavel Šporcl)
Georg Friedrich Händel / Johan Halvorsen – Passacaglia în sol minor (Alexandru Tomescu și Pavel Šporcl)