Nr.12Noiembrie 2012 Mentori și Ucenici
Health & BeautyAerocrioterapie
Sau terapia prin... îngheţ. Sună cât se poate de neprietenos, mai ales pe o vreme ca asta. Dar atunci când după o şedinţă vi se promite un minus de până la 1.000 de calorii, oricât aţi fi de friguroşi, sigur cedaţi tentaţiei.
TrendsUnveiled 2012
Este un târg de modă aflat la a şaptea ediţie. Va avea loc pe 17 noiembrie, are parte de Cristina Sabaiduc, un designer român stabilit la Londra, care, cu această ocazie, va avea primul contact cu piaţa românească de modă.
ShoppingShabby Chic
Odată cu valul vintage, noi stiluri de design au fost redescoperite. Minimalismul și simplitatea au fost date de-o parte pentru a face loc detaliilor shabby chic.
ShoppingLa comandă: Ştefan Burdea
Face pantofi de mulţi ani, dar brandul care îi poartă numele s-a născut abia în 2008. Încălţămintea semnată Ştefan Burdea este realizată doar la comandă şi puţinele serii care se află în magazine sunt foarte scurte.
Health & BeautyBravissima la Idelier
Inaugurarea clubului a avut loc luna trecută şi a deschis o serie de evenimente în compania unor invitaţi profesionişti, care promit să aducă răspunsuri sigure în domeniul anti-îmbătrânirii.
TrendsJewelry Design Fair
Unele au avut loc deja, altele urmează să se întâmple. Dacă vă număraţi printre pasionaţii de modă şi artă, nu aveţi voie să rataţi Jewelry Design Fair, Autor şi Unveiled.
BrandsMentori și modele la Zilele BIZ
Cea de-a 11-a ediție a conferinței de afaceri Zilele Biz aduce pe scenă câteva dintre cele mai influente personalități culturale și de business din România.
Muzică clasicăIntelectualii şi muzica clasică
Profesorul Mircea Penescu, directorul general al Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” şi concertmaestrul Orchestrei Medicilor, crede că magia muzicii adevărate poate schimba oamenii.
Health & Beauty(P) Respiro Dental - 50% reducere pentru studenţi
Dantura este punctul central de focalizare în momentul în care privim pe cineva. Ea comunică la nivel de subconştient informaţii cruciale despre noi: gradul de sănătate, forţa, dinamismul, disciplina interioară de îngrijire a corpului.
FeaturesZoom in: festivalurile de film din noiembrie
Luna noiembrie este una dedicată cinefililor și a consumatorilor de festivaluri de film. BeWhere! îți spune ce nu trebuie să ratezi dacă ajungi la Festivalul de Film Polonez, la KINOdiseea sau la cea de-a treia ediție BIEFF.
EditorialeSolidaritate
Nu a fost foarte simplu să întocmesc o listă de artiști din cinematografia românească care pot trece proba timpului și a unei însemnătăți profesionale în relația maestru–discipol.
EditorialeTeatrul şi managerii lui
În România zilelor noastre, când spui artă – şi, mai ales, teatru – te gândeşti la ceva absolut nerentabil. Este aproape imposibil să faci conexiuni între o instituţie de cultură şi o afacere de succes.
EditorialeDespre demoni mici şi mari
Cică a făcut senzaţie la Târgul de la Frankfurt un site ce provine din Los Angeles, se numeşte Small Demons şi leagă cărţile între ele, într-un fel de uriaş motor de căutare.