Vegan: Ostraw Vegan
Îngheţată, bomboane, tort, ciocolată. Toate sănătoase, toate complet crude şi, pentru cine întreabă, toate dietetice. Asta veţi găsi la cea mai nouă (şi singura) cofetărie raw vegană din oraş.
Mai exact, aveţi de ales între patru tipuri de îngheţată (cardamom, coacăze, zmeură şi ciocolată), nouă tipuri de torturi (din fructe de sezon), trei tipuri de bomboane îngheţate (cu cremă de lămâie – preferata mea, cu mentă şi ciocolată) şi nouă tipuri de bomboane clasice (fudge, cu susan, cu coriandru, cu hrişcă, cu seminţe de cânepă, cu ovăz şi merişor sau ghimbir, batoane energizante cu pudră de maca).
Se adresează în primul rând copiilor (cu ingrediente permise copiilor de la cele mai mici vârste, cum ar fi pudra de roşcove). Dar şi diabeticilor, pentru care au un sortiment special de bomboane. Am testat peste jumătate din preparate (da, sunt o norocoasă) chiar dacă, în mod normal, nu-mi plac dulciurile. Aromele de fructe exotice combinate cu nuci şi seminţe m-au convins. Lista deserturilor este lungă şi tentantă.
Mai ales în condiţiile în care până şi cei mai împătimiţi în ale traiului sănătos şi dietetic le consideră o opţiune valabilă. Cofetăria are pe rafturi şi cărţi cu informaţii şi reţete din dieta vegană, dar şi o ofertă de apă ionizată (este un puternic antioxidant, echilibrează pH-ul etc.). Recomandăm Ostraw Vegan pentru că este, practic, singura cofetărie care dă „liber la desert”. În plus, promit să facă şi livrări la domiciliu într-un viitor apropiat.