Union, Jack

Din Vasile Conta, 3 minute pe Rosetti, traversat Calderon, cotit dreapta pe Caragiale, intrăm, salutăm. 

Câteva mese la parter și-un bă­­­ruleț cochet.  Suntem fumători? Suntem! Drept care poftim la etaj, alură de mansardă, spațioasă, mai în spate o scenă și o pianină. Vine meniul. Îmi pare că specificul românesc (boieresc parcă sună mai bine) trebuie respectat, așa că trecem peste vitello tonato, scoici, paste cu fructe de mare, carpaccio, foie gras și alte asemenea, și alegem un platou Mon Cher. 

Dar asta era astă vară. CUT TO: Mijloc de octombrie fri­guros. E ceva mai plin de data asta și cum ne e foa­­me, alegem o gustare I.L. Caragiale (48 de lei), de două persoane (noi eram trei și abia l-am terminat), apoi cașcaval de oaie de la Harghita, caș cu ceva ierburi, cârnați picanți ardelenești, mușchiuleț afumat cu tupeu, șuncă roșiatică, pe care un italiano crudo ar aplauda-o și, pentru că suntem cuminți/răsfățați, slăninuță gen „se topește-n gură” și ceapă roșie – totul stropit cu țuică de casă tare și aromată.

Plusăm cu o ciorbă de burtă ultrafierbinte și o supă de pui cu tăiței de casă, ambele ca la carte. Ciorba de fasole Ghiță Pristanda o lăsăm pentru decembrie. Conform „înțelegerii”, decidem în continuare pentru românisme: scăricică de porc marinată, mâncare de praz cu măsline și Ceafa lui Farfuridi (45 de lei), totul asezonat cu vi­nul casei, un cabernet perfect băubil, dar numai alături de mâncare.

Am fi poftit și sărmăluțe Dandanache, dar ultima porție a primit-o domnul cu ochelari. Stingem pof­ta cu o vodcă neagră Blavod (20 de lei suta) – cu un cub de gheață și o felie de lămâie, ca pentru Florin. Scăricica nu-i suficient de marinată, dar te amuză s-o ron­țăi în mână, ca acasă. Ceafa lui Farfuridi nu-i chiar a lui, dar e ceafă de mistreț fragedă, stropită cu sos de usturoi și cimbrișor. 

Ar trebui să ne oprim cât mai putem res­pira, dar, în ciuda protestelor Codruței, ne ambiționăm să încercăm și desertul, la pachet cu un Johnny Walker (Red Label, clasic) cu două cuburi de gheață. Papanașii vin greu, dar așteptarea merită – nu atât de mari cât ne-am temut, nu atât de mici cât am sperat, smântână și dulceață separat. Plesnim, dar rămânem cu o amintire plă­cută și o pofta de sarmale neîmplinită. Rămâne pe data viitoare – decembrie, cum spuneam.

La Union
I.L. Caragiale, 21-23

021.210.06.31