Unico Vero - restaurant italienesc
A fost și rămâne unul dintre cele mai agreabile locuri unde puteți mânca bine într-o ambianță foarte primitoare: serviciu politicos, curățenie, două niveluri, culori solare, grădină plăcută.
Într-o după-amiază cam ploioasă (deci, pas grădina!), am urcat, am primit un pahar cu felii de morcovi (crocanți, fresh, bună ideea) și, cum eram cam pe fugă, am cerut pizza unico vero (28 lei), mare, blat subțire, ușor crocant. Voiam ceva relativ ușor, fără carne, așa că blatul ăsta cu o formă rotundă-neregulată (dă un aer de autentic) era acoperit cu mozzarela și cu bucățele de brânză cu mucegai, cu felii de roșii și cu măsline. Foarte caldă, „înțepată” de uleiul condimentat, de piperul proaspăt măcinat, de un praf de sare abia vizibil, pot să vă spun cu mâna pe... paharul de vin (9 lei, roșu, sec, neremarcabil) că a fost o alegere foarte bună.
Cred că cel mai bun mod de a mânca pizza e ad manum, deci uitați de tacâmuri. Le puteți folosi pentru supe, pește, de exemplu, despre care mi-au spus prieteni buni și pretențioși că merită încercate. Am înțeles, voi reveni! Se deosebește față de vecinele de pagină (pe lângă prețuri) prin alăturarea pizzeria-restaurant, lucru care-l face dezirabil pentru o ieșire în familie. Copiii sunt mari&pofticioși amatori de pizza. Vero!
Unico Vero, Viitorului 8, 021.212.33.38