[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Florin Barbu publicat la: 5/12/2011

Restaurantul săptămânii: Madame Pogany

Restaurantul săptămânii: Madame  Pogany

Madame Pogany se află la parterul unui office-building, într-un cartier foarte dorit pe vremuri și invidiat mai tot timpul de către bucureșteni, unde casele vechi și frumoase sînt agresate, pe alocuri, de urîțenii din sticlă și beton.

Cam așa arată și clădirea la al cărei parter este acest restaurant-cafenea-lounge-club cu nume cvasi-artistic. Spațiul mare e împărțit în două aripi, cea din dreapta mai mică și mai îngustă, cu un singur rînd de mese și un bar, să-i zicem (cocktail-urile sînt preparate și aduse din partea cealaltă).

M-am așezat, meniul mi-a fost adus imediat (era amiază, erau doar două mese ocupate) și, în timp ce-l răsfoiam, m-am decis pentru încăperea mai mare. Bun, am ales o canapea destul de comodă, mi-am aprins pipa și m-am pus pe citit. Sînt destule, dar nu foarte multe, cu o grijă vizibilă pentru gusturile educate.

 

supa-crema-de-praz.jpgPuteți alege vită din Argentina, sau miel din Noua Zeelandă, spre exemplu, pe lîngă supa-cremă de praz, vinuri românești, sau cocktail din sake, dar și bere, sucuri și celelalte lichide frecvente într-un restaurant. Hm, nici foame nu-mi prea era, aș fi mîncat ceva lejer, cald, fără carne, dar mă tenta dulcele și Kurabiro (20 de lei), cocktail-ul pe bază de sake.

 

Cum nu mă grăbesc, am cerut băutura ca să am ce face cât timp deliberez. Cam după 5 minute sînt servit cu un pahar clasic pentru Martini, răcit, al cărui conținut avea o culoare ușor-ușor verzuie, plăcută și emana un aer răcoros. Și mai avea ceva rar văzut într-un cocktail: o mică felie de castravete! Gustul este bun, ușor amar, de la sake, simt și lime, nu e rău deloc.

 

De fapt, e tentant și merită încercat. Între timp, aleg supa-cremă de praz (14 lei) și tortul Anei (18 lei). Farfuria mare, adîncă îmi este adusă după vreo 15 minute, împreună cu un mic bol cu crutoane. Primisem deja, un coș cu cîteva felii mici și variate de pîine, prospete. Să nu pierd timpul, supa era consistentă, gustul particular al prazului este acolo, rezultatul e echilibrat și gustos.

 

img272.jpgNu spun că e extraordinară, dar e bună și atent gătită. Sînt mulțumit. Cu tortul Anei treaba stă așa: un ”triunghi” mare, ciocolatiu, cu ”plimbări” de ciocolată pe farfuria dreptunghiulară, are blat, bucăți de nucă și multă ciocolată.

 

Foarte plin, se simte că-i făcut în bucătăria proprie, dulce, bun spre foarte bun. Detalii: toaleta e foarte curată, este și un pupitru cu ”platane” pentru oarece zbănțuială, loc de parcare găsiți cu nițel noroc, site-ul nu e foarte ofertant, serviciul atent și prompt. Simplu spus, aș reveni să testez celelalte oferte.