Restaurantul săptămânii: Caru' cu bere

Sunt ajutat și de relativa non-abundenţă a preparatelor de post: nelipsitele supe de legume, salate, cartofi prăjiți, zacuscă, fasole, mămăligă. Sunt dezamăgit, pentru că aș fi mâncat mazăre, sau conopidă, sau salată orientală, sau ardei de post. Hai, să nu lungesc vorba & cronica mai mult ca o zi de post...

Supă-cremă de legume cu crutoane (8,20 lei), varză călită cu mămăligă și cartofi cu rozmarin (20,50 lei), toate astea pe o farfurie, felul doi adică. Ce vreți, mănânc mămăliga cu cartofi prăjiți. Fără semnul mirării, vă rog. Iar desertul, măr copt cu gem de fructe de pădure (8 lei). Nimic remarcabil, mai puțin varza, care era fadă. Bun, era murată, dar fără mărar, necondimentată, fără pic de taste-appeal. Hellooo??? Puțin cimbru, mai mult mărar, niște semințe de susan, eventual coajă de portocală rasă.

A, n-ar mai fi (așa zis) românesc. A se scuti, domnilor! Românește nu înseamnă sărăcăcios și insipid, neatractiv și rigid, cu eternii mici și decorativii papanași scoși permanent la înaintare. Of, mi-a cam mers la ceafă masa asta, dar voiam să revin în zi de dulce și, poate, era altfel. Așadar, marți, tot la miez de zi, la fel de repede poftit la o masă, de data asta la parter. Același meniu pe care-l deschid chitit pe pâinea (6 lei) făcută după o rețetă tradițională (cică...) și pe șliboviță (8 lei), servită la cinzeacă.

Asta mi-a plăcut. Pâinea, nu. Era ba-na-lă. Albă, rotunjoară, măricică, cu miezul cam rarefiat, coaja destul de crocantă, dar mergea mai rumenită, „decât” atât pot spune. Da, rețeta tradițională de pe net, cred. Am cerut pâine pentru că eram curios, o dată și pentru că îmi place să o mănânc cu smântână și sare. Smântâna care venea lângă ciorba rădăuțeană (9,20 lei).

Despre care vă pot spune că e... Că e. Și că e un fel de ciorbă de burtă de pui. Mie îmi pare un surogat, dar i-am mai dat o șansă. Ultima! N-a știut să profite. Nu-mi pare rău. Ce să iau, ca să fiu, cât de cât, mulțumit? Hm, cotletul de mânzat Argentina (54 lei) e tentant. A venit, din nou, cam repede, dar era altceva. Măcar față de tot ce mâncasem înainte.

Sfârâind, pe o tigaie din fontă (sau ceva asemănător), era mare, medium rare, cum cerusem, frumos tăiat, cu osul și cu urmele de grătar la vedere. Și a fost și bun, iar la sfârșit nu m-am abținut și am ros resturile suculente care mai rămăseseră. Cu mâna. Românește, adică.

Piureul (6,50 lei) a fost acolo, salata de murături asortată (6 lei) alături. Însoțitoare corecte, nimic altceva. Vinul, din păcate, aproape de nebăut. Roșu, din cel de-al casei, neidentificabil de către ospătar, este fix ce ni se oferă la mai toate cârciumile bucureștene din partea casei. Ieftin, în ambele înțelesuri, ales la întâmplare, de cele mai multe ori, de ocolit. Am terminat cu profiterol (15 lei), mare, cu multă înghețată și frișcă, dar, din nou, neatractiv.

Una peste alta, locul acesta este un soi de ofertă turistică medie, cu de toate pentru toți, să zicem.  Are și program artistic, serviciul e prompt (chiar, de ce mi s-a cerut numele de fiecare dată când am fost dus la masă?), prețurile nu sar caru’ (!), are și o cramă, e-n buricul istoric al târgului, porțiile sunt măricele. Dacă e altfel românește? Aș spune da și nu, din păcate.

Da, pentru că e vizibilă grija pentru confortul clientului, pentru mulțumirea lui și pentru un amestec nețipător de vechi și nou. Nu, pentru că mâncarea nu mai este, într-un loc atât de mare, bibilită. Nu mănânci ca acasă, asta e clar. E, cumva, românește pe bandă rulantă. 

Caru' cu bere,
Stavropoleos 5
021.313.75.60, 0726.282.373