[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Natalia Tomescu publicat la: 4/01/2012
Pasticceria - I Siciliani

Pasticceria - I Siciliani

Nu am fost niciodată în Italia, aşa că nu ştiu dacă în pasticceria de pe Calea Victoriei este aceeaşi atmosferă ca într-o patiserie din Sicilia.

Ce ştiu însă este că se ascultă doar muzică italiană şi că se servesc cannoli, cassate, pastă de migdale, tiramisu şi alte delicii italieneşti.

Din meniu puteţi alege preparate sărate calde, cum ar fi sandviciurile cu prosciutto crudo, mozzarella, roşii cherry şi parmezan, platouri cu aperitiv italian, bruschette, paste, chiar şi tort cu urdă şi spanac sau cartofi şi cârnaţi. La capitolul coffee snack intră, pe lângă clasicul espresso, laptele de migdale (8 lei un pahar), granita de lămâie, migdale sau ciocolată şi frullato di frutta (14 lei). Tot la patiserie găsiţi însă şi bere, de la Heineken la Moretti (10 lei la 330 ml), Proseco şi Martini, printre altele.

 

Aş fi încercat poate un Martini Bianco, în speranţa că-mi va fi servit cu două măsline verzi, dar seara abia începea, aşa că m-am delectat în schimb cu o cafea cu mult lapte şi un sandvici cu salami şi mozzarella. „Cina” a fost servită rapid. Poate şi pentru că, dintre cele patru mese din patiserie, doar două erau ocupate.

Per total ne-a plăcut la „Sicilieni” acasă. Chiar dacă atmosfera ne-a părut un pic rece, poate chiar distantă, iar pe plasmă rula o prezentare Victoria's Secret în heavy rotation. Am dat bile albe pentru servire, pentru tiramisu şi pentru muzică. 

I Siciliani, Calea Victoriei 52, 021.423.53.36, 0730283947, www.isiciliani.ro