Nostalgie fără conservanţi
Se poartă din ce în ce mai mult moda băcăniilor, a prăvăliilor, a delicateţurilor care mai de care mai „ca la mama sau bunica pe prispă”. Nu ştiu dacă picajul liber al economiei a dus la această întoarcere bruscă la origini, sau doar snobismul autohton.
Cert este că epidemia de „natural” ne prieşte. Aşa că iată trei astfel de locuri, proaspăt deschise sau relocate.
Băcănia Kosher
În primul rând, poate ar trebui să clarific ce înseamnă kosher. Este un tip de gastronomie specific iudaică, în care se consumă produse pure (curate), cum ar fi carnea animalelor rumegătoare cu copite despicate (vită, capră, oaie, antilopă, căprioară) sau a peştilor cu solzi, în timp ce fructele de mare cu cochilie sunt complet interzise, la fel şi porcul. Important este şi felul în care au fost sacrificate animalele în cauză (trebuie să fi suferit cât mai puţin). În plus, lactatele şi carnea nu se servesc împreună şi nici cu acelaşi tacâm. Pe scurt, ca să mâncaţi kosher trebuie să aveţi în meniu pită, humus, smochine, cărnuri condimentate şi multe altele, toate avizate de o agenţie kosher. Pentru cei care au adoptat o astfel de dietă s-a deschis de curând în Cartierul Evreiesc din Bucureşti Băcănia Kosher. Pe listă: dulciuri, conserve, lactate, paste de ardei, salate de vinete, humus, falafel, pacheţele de primăvară, you name it. Toate certificate.
Băcănia Kosher, Paleologu 28, 031.421.71.60
La Bunătăţuri
De aici am cumpărat iaurt grecesc de oaie, brânză feta şi ciocolată belgiană neagră cu afine (fără zahăr). Oferta de bunătăţuri face ocolul pământului în câte zile vă trebuie să le încercaţi pe toate, de la parmezan şi panetone, la foie gras, brânzeturi fine, măsline greceşti, bere belgiană, peste 300 de vinuri. Magazinul deschis de doi ani s-a mutat de curând pe Calea Dorobanţilor, lângă ASE. Pe lângă produse, merită să mergeţi aici şi pentru decor. Vă veţi pierde printre coşuleţe cu diverse delicii, galantare îmbietoare, tăbliţe cu ofertele zilei. Imposibil să ieşiţi fără să cumpăraţi măcar un ayran.
La Bunătăţuri, Calea Dorobanţilor 29, 021.210.02.06; www.labunataturi.ro
Prăvălia cu delicateţuri
Încă o oază de nostalgie culinară, tot în zona Dorobanţi. Prăvălia se laudă cu deserturi fără zahăr, dulceţuri, siropuri, sucuri de fructe şi legume stoarse sub ochii clientului. Toate naturale, fără conservanţi, chimicale şi alte ingrediente despre care am auzit numai de rău. Are şi brânzeturi, mezeluri şi zacuscă, toate pe modelul „ca la mama cuiva acasă”. Bonus: uleiuri şi vinuri româneşti. E bine de ştiut că aprovizionarea se face vinerea în cazul mezelurilor şi lactatelor şi o dată la două zile în cazul fructelor şi legumelor. Aşadar, în lipsa unei bunici de la ţară şi a unei pieţe agroalimentare, prăvălia este salvarea.
Prăvălia cu delicateţuri, Calea Dorobanţilor 65