La Teral

Urc și intru într-un soi de apartament extins, cu mesele nu foarte înghesuite, curat și cu ferestre mari care dau către Dâmbovița noastră cea liniștit curgătoare. Ce să zic, Bucureștiul e privibil de sus, chiar dacă vedeți mai mult blocuri. Dar senzația e plăcută, aerul e răcoritor și parcă timpul trece mai frumos de-acolo, de la etajul 8. Meniul e obișnuit, cu paste, pește, cărnuri, salate, dulciuri, dar fără ciorbe.

Deschid cu mozzarella cu roșii și avocado, o porție mă­ricică, „manjeabilă”, cu un ghemotoc de rucola și cu puncte de balsamic, adică nimic deosebit. Mă fură priveliștea și uit să mai comand altceva. „Beau” tutun, pufăi, fac poze, sunt singur și mi-e bine, ce-ar fi să mai ciugulesc ceva? Ar merge creveți piri-piri cu broccoli și parmezan, care vin cam în 15 minute: cozi de creveți (bunicei, de la congelator, firește) cu sos din unt, vin alb, usturoi (discret) și ardei iute verde. Buchetele de broccoli erau foarte mari, ușor sub-fierte, dar cu destul parmezan. Oricum, o combinație care funcționează.

Desertul, însă, e de povestit! Tarta cu fructe, adusă de la cofetăria de la parter, era mult prea uscată și cu strugurii acoperiți de o substanță asemănătoare cu materialul din care era construit robotul lichid din Terminator. Gustul nu era deranjant, dar aspectul era ușor artificial. Și Dâmbovița curgea, soarele lumina, eu plăteam și coboram. Pa!

Galerie foto:

• 
• 
•