La gura sobei: La Copac

Într-una dintre serile geroase de iarnă, ajung la poarta casei boiereşti. În curte, un ceaun mare, pus la foc domol, pregătea bucate, iar înăuntru, în vestibul, vinuri alese erau oferite spre degustare. Iar am nimerit bine La Copac, îmi spun, şi aleg să mă aşez la masa cea mai apropiată de soba încinsă.

Jupânii casei mă îmbie să aleg preparatele româneşti şi, în aşteptarea însoţitorilor, răsfoiesc meniul şi cer un vin fiert (7 lei). Ocupanţi ai „mesei 3 de pe terasă”, oricât de hilar ar părea, am decis să mergem pe mâna gazdelor. Au venit, pe rând, zacusca (7 lei), platoul cu pui rumenit şi cartofi ţărăneşti (20 lei) sau tocăniţa de cerb (20 lei), iar găluştele cu prune (9 lei), pe care le-aş fi dorit mai fragede, au anunţat finalul cinei.

Într-o încercare de a ne reţine alte câteva ceasuri, chelnerul spune glumeţ: trebuie să gâdil casa, să poată da bonul. Şi-am fi zăbovit, dacă orele nu erau înaintate. Nu pot să spun decât că, viscol sau soare cu dinţi, „Copacul” emană şi căldură umană, nu doar din teracotă.