Hanul Manuc

Aș spu­ne că este printre puținele locuri ale acestui oraș chinuit și, încă, buimac care mai păstrează, destul de demn, acea aromă specifică vea­curilor (nu) demult apuse.

Cu toată splendoarea lui atractivă, de „peizan” pier­dut printre minijupe și sonorități drăcești, l-am privit, mai tot timpul, ca pe o cauză pierdută a unui turism inteligent, care să scoată în fața curioșilor turiști locuri cât de cât autentice. Între timp, Hanul a fost renovat și ne întâmpină împrospătat, cu grădina mare, cu cerdacul umbros, cu am­fore și cu tot felul de acareturi, ca într-o gos­podărie expandată. La miez de zi, cu un soare care lichefiază tot, ne-am așezat la o masă răcorită de o stro­pitoare modernă și am pri­mit, destul de repede, meniul.

Bogat, poate prea, cu tradiționalele noastre ciorbe, mămăliguțe, mizilicuri, nelipsiții papanași și alte asemenea, peste care trec valuri de cotropitoare paste, de pești scăldați în alte ape, ba chiar găsiți și bucate arabo-libaneze, în salonul levantin. Dacă aveți alte preferințe, dați o tură prin site-ul Hanului și poate veți găsi ceva tentant și mulțumitor. Noi ne-am decis, într-un final, la platoul cu mizilicuri (24 lei), la platoul cu brânză românească (20 lei), la care am adăugat mititei (3 bucăți, 12 lei, doar așa sunt serviți...) și cartofi prăjiți noi (9 lei), cu salată de castraveți murați (7 lei) și salată de varză albă (6 lei). Lubrifianți ne-au fost palinca (8 lei/50 ml) și ginul tonic (17 lei). Aș spune că, dacă sunteți înfometați, cele două platouri (de fapt, două farfurii nițel mai mari) sunt îndestulătoare.

Brânză de burduf, cașcaval afumat, telemea, cremă de brânză cu verdeață, jumări, tobă, kaiser, ghidem, câteva măsline, vreo două jumătăți de roșie, ceapă roșie, nimic spectaculos, dar în regulă. Sincer, au gust banal, n-aș spune că au gust de alimentară, dar nu te fac să te lingi pe degete. Micii, în schimb, au fost bunicei și măricei (sic!), bine rumeniți, cu cartofii noi și rotunzi calzi și bine prăjiți, gustoși. Repet, în regulă. Profiterolul (16 lei) meu a fost dens, cam artificial la gust, dar... rece și cu mai toate ingredientele bifate. Între timp, două grupuri de turiști au pășit prin curtea hanului, au pozat și au plecat. Potențial este. Mai trebuie lucrat la personal (promptitudine și chipuri mai luminoase), meniul scuturat de banalități și împănat cu „de-ale noastre” mai rar văzute și gustate și Hanul ar putea fi ce nu este încă: o destinație obligatorie.

Hanul Manuc, Franceză 62-64, 021.313.14.11, 0769.075.844; www.hanulluimanuc.ro