Drumul viilor

Prietenii noştri de la 1000 de chipuri au pus la cale o întâmplare cu peisaje frumoase, vizite prin crame răcoroase, întâlniri cu oameni destoinici şi, fireşte, degustări de vinuri de soi, pe care au botezat-o Drumul viilor. Întâi, detaliile tehnice: plecările se fac la sfârşit de săptămână, din faţa wine-bar-ului 1000 de chipuri şi puteţi alege una din cele două variante; cea de o zi, care include transportul, vizitarea a două crame, masa de prânz şi vizitarea conacului Bellu (55 euro/persoană), sau puteţi opta pentru două zile în care veţi vizita patru crame, veţi fi cazaţi la pensiunea „Casa colinelor”, aveţi trei mese (mic dejun, prânz, cină), patru degustări, vizita la conacul-muzeu Bellu şi la mănăstirea Jercălăi, plus ghidul însoţitor (97 euro/persoană).

Dacă nu greşesc prea mult, noi am plecat dimineaţa, într-o frumoasă zi de vară şi, după un drum de vreo 90 de minute, am ajuns la prima destinaţie: S.E.R.V.E.. Am fost întâmpinaţi de oenologul podgoriei, un domn simpatic şi mare iubitor de vinuri. Cunoscător în toate cele, pasiunea îi îmbrăca fiecare cuvânt din prezentarea pe care ne-a făcut-o. De la dumnealui am aflat cum vine treaba cu vinurile rose şi ce tehnică folosesc pentru a le face atât de apreciate.

Ne-a fost explicat tot traseul, de la culesul strugurilor, până la îmbuteliere şi degustare. Am început din curtea unde sunt aduşi ciorchinii, am făcut o escală în zona rezervoarelor, am ajuns (şi nu-mi venea să ies) în cramă şi ne-am oprit la momentul cel mai aşteptat, degustarea. Unde eu am avut o foarte plăcută surpriză! Mi-a plăcut rose-ul numit Terra Romana, al cărui gust sprinţar, licoros te ademenea spre multe pahare. Noi am încercat din mai toate vinurile produse şi nu ne-a dezamăgit nimic, iar la ieşire am observat un restaurant care promitea mult şi despre care ni s-a spus că va fi gata de oaspeţi la toamnă. Deci, acum! Ne-am suit în maşină şi, aici cred c-am să greşesc, ne-am oprit la splendidul loc numit Casa Colinelor. Spun greşesc pentru că s-ar putea să mai fi făcut o haltă la altă podgorie, dar, iertaţi-mă, era cald şi a trecut ceva timp de atunci. Revenind la pensiunea din Urlaţi, este un loc aşezat între vii, unde liniştea desăvârşită, hărnicia gazdelor şi peisajul încântător vă vor cuceri. Cum spaţiul alocat acestui text se micşorează vizibil, voi aminti de Budureasca, unde camera de degustare avea un perete plin de diplome care recompensau munca temeinică, de domeniile Aurelia Vişinescu, unde am degustat vinurile într-un salon cu aer boieresc, pentru a încheia pe dealurile podgoriei LacertA, cu arhitectura modernă a wine-bar-ului care domină dealurile pline de vii şi de unde aveţi o privelişte de neuitat. Desigur, cuvintele sunt insuficiente pentru descrierea plăcerii şi bucuriei pe care le veţi simţi mergând pe acest drum al viilor, de unde reveniţi nu doar cu amintiri memorabile, ci şi cu un sentiment de respect şi apreciere pentru cei care fac din vinurile româneşti o băutură din ce în ce mai bună.