[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Florin Barbu publicat la: 6/06/2012

Brunch la Novotel

Brunch la Novotel

Duminicile în familie sunt o tradiție a vieții private, un moment când ne adunăm, cu mic, cu mare, tineri și mai puțin, în jurul mesei care trebuie să fie o celebrare a viețuirii împreună.

Sau, ar trebui. În vremurile astea pe care le trăim cu sufletul la gură, prin care trecem pe fast-forward, cu obligatoria coffee&fast food break, nici duminica nu prea mai e ce a fost odată. Căutăm, în primul rând, comoditate, lucru care nu e blamabil în sine. 

 

Ca să nu mă îndepărtez prea tare de la subiect, vă invit să ieșiți duminica din casă și să vă așezați la o masă unde, timp de (aprox.) patru ore, veți mânca bunătăți, veți avea copiii alături și nu veți face niciun efort pentru asta. Cuvântul magic e: brunch. Locul pe care l-am ales este restaurantul Café Theatro al hotelului Novotel, de pe Calea Victoriei, unde puteți veni și cu mașina, loc de parcare e suficient. Dar e duminică, meritați un relache. Restaurantul se găsește la parter, este potrivit ca mărime, este aerisit și cu accesul lejer la mesele cu bucate frumos mirositoare. Și care sunt foarte apetisante. 

 

Dacă reușiți să vă înfrânați, măcar câteva momente, dependența de fructe de mare, puteți începe cu foie gras, cu sushi, cu salate, cu pateuri, cu antreurile care deschid negreșit apetitul. Între timp, dacă familia este în componență completă, copiii pot merge la locul de joacă, unde îi așteaptă tot felul de nebunii, inclusiv Xbox și desenatul feței, plus supravegherea permanentă, fericirea părinților. 

 

Cred că nu v-ați săturat, mai ales că paharele vă sunt umplute de personalul politicos&grijuliu cu vin spumant. Mai există bere, vinul casei, suc, apă, cafea, toate astea fiind incluse în preț, adică 190 lei. După ce v-ați însorit (sper să fie așa în iunie) pe terasa luminoasă&umbroasă (pare un oximoron, dar le găsiți pe amândouă la distanță de un scaun), reveniți pentru răsfățul cu homar, creveți (de toate mărimile), oyster (desfăcute), langoustine, așezate în tot felul de arhitecturi irezistibile. Buuun, e timpul să vină și cei mici pentru momentul dulciuri, sau poate o „fructă”, toate proaspete și savuroase. Cum a mai trecut timpul! Cred și eu, de la 12 la 16 am avut parte de mâncare foarte bună (pregătită de experimentatul chef Ștefan Popescu), de ambianța relaxantă, de o ieșire în oraș, adică o duminică precum acasă, dar mai de sărbătoare. Cum spuneam, A(u) M(ai) R(ămas) 6 (zile)! 

 

Hotel Novotel, Calea Victoriei 37B, 021.308.85.30; www.novotel.com/Bucharest; duminica:12:00-16:00, preț:190 lei. Copiii sub 12 ani au acces gratuit