Madame Pogany

N-a fost chiar cea mai inspirată idee, de vreme ce nu suntem pasionaţi de muzica electro, care sună groaznic de constant şi plictisitor. Am rezistat o oră. Și asta pentru că decorul este într-adevăr de admirat. O combinaţie de industrial, beton, pardoseală de stejar şi ceramică neagră, tradiţională.

Ziua arată superb. Seara, oamenii parcă strică puţin locul cu agitaţia, zgomotul şi mimicile lor blazate. Camerele parcă se micşorează, designul parcă se pierde în întuneric, iar atmosfera este departe de ceea ce am simţit la Madame Pogany într-o zi obişnuită, la o cină timpurie. Vom reveni aici vinerea, însă. E seară de jazz (în seara în care scriam eu prezentul articol cânta Luiza Zan, de exemplu).

Dacă adăugăm la asta şi preţurile abordabile (o apă plată, reperul după care clasific eu localurile în „preţioase” sau nu, costă 6 lei), aproape că le putem ierta scăparea de sâmbătă seara.