Barletto Club - cronică

Un tavan-candelabru, un fel de ecran imens pe care scrie numele clubului, oglinzi multe şi mari, canapele din piele, un bar pătrat în centrul sălii pe care tronează şiruri întregi de sticle de votcă.

Aşa arată noul local care a avut lansarea oficială la începutul lui decembrie, anul trecut.

Barletto este, de fapt, fostul Turabo Society. Din păcate, nu prea pot identifica diferenţele, de vreme ce nu am vizitat Turabo Society decât de vreo două ori şi asta cu mai bine de un an şi jumătate în urmă. Cu toate acestea, pot să vă spun că nu am mai găsit scena şi că împărţirea meselor şi a canapelelor este alta şi parcă şi muzica este alta, pe acelaşi stil electro, dar ceva mai elitistă.

Nu mai ştiu nici cum era servirea înainte, dar acum nu a fost prea... diplomată. După ce domnişoara de la intrare ne-a poftit cu un zâmbet larg înăuntru, chiar şi fără rezervare într-o seară de sâmbătă, ne-am aşezat la o masă mică, înaltă, cu două scaune, poziţionată chiar lângă bar. Aici am fost avertizaţi că masa este rezervată şi că va trebui să plecăm când vor sosi „stăpânii” mesei. Nimic în neregulă. Numai că, atunci când am vrut să comandăm (50 de Jack-ul clasic, o Corona şi nişte sucuri), ni s-a explicat că, dacă stăm la masă, trebuie să cumpărăm „o sticlă de ceva”. Hmm. Ne mutăm la bar atunci. Oricum masa este ca şi ocupată. Şi oricum plecăm în jumătate de oră, doar eram aici în interes de serviciu. „Cum vreţi”, a venit şi răspunsul cu o voce uşor agasată.

Am privit în jur cu atenţie. Media de vârstă era în jur de 30 de ani, trasă în jos de domnişoarele de 20 şi de ani şi în sus de domnii de 40 şi de ani. Din nou, nimic neobişnuit.

La plecare a fost puţin complicat să-mi recuperez haina, deşi clubul era doar pe jumătate plin, deci garderobiera nu ar fi trebuit să aibă vreo dificultate. În fine.

Bila albă merge către parcare. Foarte civilizată şi, cel mai important, asfaltată. Spre deosebire de parcarea cu pietriş de la Fratelli, unde cu succes vă puteţi rupe chiar şi cele mai groase tocuri.