Nou deschis: Comic Book City Café
BD, graphic Novels, supereroi. Dacă aceste noțiuni vă sunt familiare (sau ultrafamiliare), ei bine, aflați că s-a încumetat cineva să deschidă o cafenea-librărie pentru împătimiții de gen.
Localul este ferit din calea „vadului” (nu vă lăsați induși în eroare de adresă — metehne urbanistice, deh! —, intrarea se face din strada Puțul lui Zamfir), însă asta nu cred să fie o problemă pentru cei care vor să-și completeze colecțiile sau să afle ultimele noutăți în materie de comicsuri.
Recunosc, n-am prea multe cunoștințe în domeniu, dar Gotham City-ul de pe peretele cafenelei îți precizează încă de la intrare pe ce lume te afli. Și chiar dacă nu știi, poți să zăbovești la raftul cu cărți. Sau să iei o cafea și să citești în voie la o masă. Dacă nici atunci nu v-ați lămurit, întrebați-l pe Andrei. O să vă aducă și comanda, și toate detaliile necesare unei discuții luuungi despre comics și BD. Cafeneaua e destul de mică, dar cred că și acesta poate fi un atu, având în vedere nișa. Proprietarii pun la cale evenimente săptămânale, seri de „troc” între colecționari sau ateliere de desen.
Ca să nu mai vorbim că apropierea meselor practic te invită să tragi cu ochiul în paginile vecinului. Doar o sămânță de discuție mai lipsește. Cafeneaua e deschisă în fiecare zi a săptămânii până pe la ora 23:00. E un loc bun pentru o cafea devreme, înainte de serviciu (sau în timpul). Iar seara găsiți în meniu și câteva sortimente pe bază de alcool, în caz că ieșiți cu prietenii sau cu toată gașca de colecționari.
Era să uit! Mergeți la vot! Wonder Mayor, SuperMayor, BatMayor, Iron Mayor, Spider-Mayor și-au prezentat deja platformele. Căutați-i pe Facebook!
Comic Book City Café, Banul Antonache 55 (Piața Floreasca), 0721.303.643; www.comicbookcity.ro/cafe/