Cafenele din Centrul Vechi: Smârdan

Cum să vă zic, trebuie să-mi domolesc, niţel, bucuria şi plăcerea, evidente, cu care scriu despre acest loc. E preferatul meu! L-am descoperit la câteva zile după ce fusese deschis, parcă prin vara lui 2010.

Bucuria şi mai mare a fost că unul dintre proprietari era un bun prieten. De atunci sunt la fel de bun prieten şi cu celălalt proprietar. Erau doar trei mese într-o încăpere mică şi cochetă, cu multe cărţi pe pereţi şi cu vinuri bune, cu o scară fabuloasă din metal, abruptă şi masivă, care te cobora, parcă, în măruntaiele unui submarin şi cu single malt bun şi ieftin şi la 50 de ml.

Între timp, au apărut şi o terasă cu pături roşii pentru friguroşi şi, de curând, alte câteva mese înăuntru. Da, cafeneaua a primit un face-lift care o prinde. Cărţile au rămas, muzica e la fel de bună, departamentul vinuri s-a îmbogăţit, personalul e decent/prietenos, preţurile sunt la fel de prietenoase.

Ca să mă credeţi, vă spun că aseară (mijloc de ianuarie, adică) am băut o sută de Caol Ila, preferatul meu, pentru care am plătit 38 de lei. Cam asta e, în altă parte daţi pe un Jack, de cele mai multe ori la 40 ml, cel puţin 15 lei... As you wish! Vă mai recomand, dacă vă prinde moţăiala, cacao cu lapte (7 lei), bună şi fierbinte.

Singurul regret e că scara, favorita mea, a fost înlocuită cu una din, vai mie!, lemn. Asta nu înseamnă că n-am să revin. Săptămânal, cel puţin.