Books Coffee Club
Mai erau 10 minute până la ora 10 luni seara, când am ajuns la Books. „E deschis până la 8... ăăă, până la 10... ăăă”, spune barmanul. „Până la 8 sau până la 10?” întrebăm noi nedumerite. „Da”, vine răspunsul.
Deci bine. Pe spătarele celor câteva canapele stau teancuri de cărţi care abia aşteaptă să fie răsfoite. Am văzut titluri ca Animarea grupurilor, Cum să scrii reclame de succes, Povestiri din lumea nouă, Enciclopedia Universală Britanică, chiar şi o carte a Mihaelei Rădulescu.
Oferta este eclectică. Chiar şi cafeaua a venit repede. Cu toate astea, Books Coffee Club nu m-a convins. Visam la canapele moi şi încăpătoare, căldură şi parfum de bibliotecă. Am avut scaune tari de plastic, frig (nu ştiu dacă din pricina sistemului de aerisire sau a faptului că se află la subsol, dar curentul care îmi tot bătea pe la picioare mi-a dat senzaţia că aştept metroul pe peron) şi coloana sonoră de la Misiune Imposibilă (sau ceva foarte asemănător).
Mergeţi la Books pentru selecţia mare de cărţi, pentru linişte (este destul de gol, iar muzica e în surdină) şi pentru a admira corpurile de iluminat de deasupra barului.
Nu mergeţi dacă ceea ce căutaţi este atmosfera caldă (şi la propriu, şi la figurat) din biblioteca de acasă, cu fotolii în care vă puteţi cuibări cu o cană mare de ciocolată caldă.
Book Coffee Club,
Piaţa Romană 9