[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Florin Barbu publicat la: 4/05/2012
Wine corner: Bruno Wine and Coffee Shop

Wine corner: Bruno Wine and Coffee Shop

Cred că este printre primele wine baruri bucureştene şi a rămas la fel de primitor, cu vin bun şi platouri (sau, platoaşe, cum preferaţi) savuroase.

Zi ploioasă, 4:30 după-amiază trecute fix, mă aşez şi aleg, pentru început, un pahar de Moulin-à-Vent, Beaujolais (Franţa, 2006, 19 lei/150 ml). Deşi are câţiva anişori, e blând şi fără fasoane. E genul de vin care curge uşor, pahar după pahar. Dintre platourile oferite în meniu, aleg o compoziţie proprie cu salam de raţă (22,50 lei), jamon serano (15 lei, dar nu prea seamănă cu cel de la prietenii de la „La Tienda”), brânză de capră în cenuşă, brie şi roquefort. Domnul simpatic şi connaisseur de la bar mă întreabă dacă nu cumva e prea mult. Nu, pentru că mai e vin de băut. Și au mai venit Fetească Neagră de la Bazilescu (12 lei, Eclipse, pentru că Ancestral era terminată), Château Colombes (Franţa, 14 lei, recomandarea barmanului) şi Santomas Refosk (Slovenia, 19 lei).

 

Primul lucru pe care trebuie să-l spun e că Feteasca Neagră nu a fost rea, destul de bine conturată. Mi s-a spus că „Ancestral” e şi mai bună. Bien, data viitoare. Despre platou (cu struguri albi, dar cred c-ar fi fost mai potriviţi cei negri şi ceva nuci) e de remarcat brânza de capră în cenuşă, onctuoasă şi niţel prăfoasă pe deasupra şi cârnaţii de raţă, cruzi şi pătaţi cu grăsime delicioasă. Yummy! Cum sunt convins că aveţi (şi) alte preferinţe, alegeţi din cele 146 de soiuri din meniu, plus două spumante italiene şi chiar unul fără alcool. Ce bine că merg la TIFF, Bruno mă aşteaptă şi la Cluj. Sante!

Bruno Wine and Coffee Shop, Covaci 3, 021.317.17.41, 0757.557.291