Wine Bar: „O mie de chipuri”

Trei niveluri, parter, un mic etaj, mai corect ar fi un mic balcon interior și subsolul, cu, măcar, un perete tapetat cu sticle de vin așezate pe orizontală. „O mie de chipuri” e ceea ce numim formal, wine bar.

Câte sticle de vin ai aici, Ștefan?
- Cam vreo 600 sute, îmi răspunde Ștefan Ionescu, unul dintre cei doi asociați (celălalt e Răzvan Adam) ai celor „O mie de chipuri”, unul dintre locurile care, de când s-a deschis, în noiembrie anul trecut, a intrat, instant, pe lista scurtă a favoritelor mele. Nu e chiar în buricul târgului, dar nici marginal. Cam la baza Dealului Patriarhiei, pe strada 11 iunie. Asta era data la care unii sărbătoreau naționalizarea, parcă... O mai păstrăm, o mai celebrăm?

Revenind la multele chipuri ale vinului, Ștefan îmi spune că numele vine de la o teorie a monomitului, elaborată de James Campbell (The Theory of Tounsand Faces, 1949) aplicată, cumva, la vitis vitifera, după care a existat o singură viță, primordială să-i zicem, de la care au rodit toate celelalte soiuri. Frumos.

Și ca să întregesc mica poveste a acestui început, vă spun doar că Ștefan a absolvit filosofia. Vinul și înțelepciunea, alăturarea perfectă!, astfel că este foarte comod pentru clienți să-și aleagă singuri vinul preferat. Răzvan îmi spune că proporția, pe culori, sau chipuri, dacă vreți, este de 65% soiuri roșii, 30% albe și restul rose.

Pe lângă acestea, dacă aveți chef și poftă, puteți cumpăra Grapa, cognac sau brandy. O mică variație la bogăția impresionantă de vinuri. Vă puteți plimba pe toate continentele, partea leului revenind, desigur, Europei. Și încă ceva, vinurile au două prețuri, pentru acasă și pentru degustarea pe loc.

Văd că aveți foarte multe vinuri din Franța și mă bucur, pentru că, deși, este o invazie recentă a noilor vinuri (cele două Americi, emisfera sudică), eu cred că doar Franța, Italia și, poate, Spania sunt țările cu vinurile fundamentale ale lumii.

- Cerința mare pentru vinurile franceze nu știu, încă, dacă este născută din cunoaștere sau din snobism. Probabil din amândouă. În privința teoriei tale, ce să zic... Știu că puriștii asta cred. Eu sunt nițel mai blând și dau șanse oricărui vin bun, indiferent de unde își trage seva. Avem și foarte multe vinuri produse în România, care sunt din ce în ce mai bune.

Spun produse în România și nu neapărat românești, pentru că, de câțiva ani, străinii au schimbat, în bine, felul tradițional (citește artizanal) în care românii priveau și făceau vinul. E foarte costisitor să produci un litru de vin bun, iar cerințele legale de la noi sunt foarte stricte. Printre altele, la o suprafață mai mare de 1000 metri pătrați, e obligatorie autorizația de plantare, care înseamnă, printre altele, că acel producător nu poate planta vița și soiul la întâmplare.

Cât despre costuri, un hectar înseamnă 15.000-20.000 euro la plantare, 15.000 euro/an întreținere, la care adăugăm crama, 1.000.000-1.500.000 euro. Vorbim aici de instalația de vinificare, ideală pentru o suprafață de aproximativ 60 ha. O mențiune: pentru români, în general, crama este locul, neapărat la subsol, cu răcoare și cu cât mai puțină lumină, unde bem vinul.

Atunci, cum îi mai vedem culoarea, nealterată de lumina artificială? Asta încercăm și aici, printre cele o mie de chipuri, să facem o bună educație, dacă nu e prea pretențios spus. Tocmai de aceea avem și câteva platouri (brânzeturi și charcuterie) pe care le putem asorta vinurilor, de aceea vinurile (nu toate) pot fi băute și la pahar, de aceea vom avea degustări, de aceea vă invităm, iubitori sau doar curioși, să căutați și să găsiți chipul și gustul potrivit fiecăruia.

Ultima rugăminte, te rog să recomanzi un vin care-ți place.
- La Certa, 2009, Dealu Mare.
Mulțumesc.

Galerie foto: