Occupy rapidul Bucureşti-Iaşi

Dacă mişcarea Occupy Wall Street are vreun scop, ar trebui să fie acelaşi pe care-l are şi literatura bună: să neliniştească”.

Şi, pentru că fraza de mai sus mi s-a părut că deschide o paralelă interesantă între protestul idealist al clasei de mijloc americane şi literatură, m-am apucat imediat, din obişnuinţă, să-l împărtăşesc pe Facebook. În clipa în care-mi număram primele like-uri, o voce m-a smuls din „tripul” virtual în care mă aflam, aruncându-mă într-o cu totul altă realitate: „Iote, maică, crucea Mântuitorului!

Aşa ceva n-am mai văzut de când sunt! Ce să fac, maică, cu ea, am zis să n-o arunc, că-i păcat… mai bine s-o duc la Sfânta!” Bătrânica mă privea cu un soi de uimire bucuroasă, aproape copilărească, de sub broboada neagră care-i ascundea fruntea brăzdată de riduri.

În mâinile noduroase ţinea o roşie (da, o roşie de grădină, mică şi cam zbârcită) pe care petele maronii se aranjau, într-adevăr, sub forma unei cruci. „Cum s-o arunci, mamaie? Că-i mare minune! Du-o la Sfânta!”, i-a răspuns vecina mea de banchetă, o doamnă blondă, corpolentă, cu eşarfă de mătase şi unghii lăcuite.

M-am uitat în jur ca şi cum atunci m-aş fi trezit din vis. Un vis cu burghezi americani revoltaţi şi cu reţele virtuale. Vagonul era plin de bătrânici cu broboade negre, unele dintre ele însoţite de femei între două vârste, cu expresii greu de descifrat.

Toate discuţiile se învârteau în jurul unei misterioase Sfinte. Am dat, discret, un search pe Google, de pe telefon, şi-am aflat că zilele acelea la Iaşi începea Sărbătoarea Sf. Cuv. Parascheva. Toată lumea din tren mergea în pelerinaj la moaşte; străzile aveau să se umple cu sute de mii de oameni însufleţiţi de speranţa că simpla atingere a acelor rămăşiţe avea să producă un miracol, poate nu atât de mare pe cât speră cetăţenii americani revoltaţi de influenţa marilor corporaţii în politica economică mondială, dar măcar un mic miracol personal.

Doamna corpolentă de lângă mine, de exemplu, spera că pelerinajul o va ajuta să rămână însărcinată… Bătrânica ne-a aruncat un zâmbet mulţumit şi s-a reîntors la locul ei, privind fascinată epifania de pe coaja roşiei de grădină. Cât despre mine, am continuat să-mi butonez telefonul şi să ascult conversaţiile din jur, cu sentimentul straniu că trăiesc între două lumi.