Întâlniri naumiene

Dincolo de lansările de carte, conferințe,  expoziții și spectacole, teatrul a reușit să adune (de pe unde i-a găsit pe Glob) o mulțime de prieteni de-ai „pohetului”, cunoștințe, fani, looseri, poeți, actori, critici, băutori, fumători, scriitori... 

Am ascultat o groază de amintiri. Toate erau vii și nelacrimogene, așa că dl. Naum părea că e pe-acolo pe undeva, prin mulțime, uneori  jenat, că „e groaznic să te laude un prost”. S-a râs mult, mai ales la „Florența sunt eu” regizată de dl. Dabija.

E un spectacol făcut după un text scris (în joacă) de Naum și Jules Perahim, care precis ar fi murit de râs să afle că acel text poate fi reprezentat pe o scenă. Culmea e că a ieșit un spectacol supeeeerb și publicul l-a gustat din plin.

În armonie perfectă cu „nebunia” spectacolului, după cum s-a întâmplat și la premieră, la această reprezentație au făcut figurație într-un cinematograf: regizorul, asistenții de regie, scenograful și eu. La premieră am crezut că e o glumă, dar i-am văzut costumați pe ceilalți și-n câteva secunde m-am trezit costumată și machiată.

Au fost puțini cei din public care și-au dat seama că figurația e alcătuită din „constructorii” spectacolului, dar cred că a fost extrem de util pentru jocul actorilor și relația lor cu suprarea­lismul.  Un prieten care a fost atunci în public nici azi nu mă crede că eu eram țoapa cu buze enorme din fundul cinematografului, dar există fotografii cu toți cei care nu trebuia să fim acolo.

Prima oară când „m-am întâlnit” cu Gellu Naum, el murise. De fapt, m-am întâlnit cu doamna lui și am recunoscut rușinată că nu-i înțeleg textele (și nu la cele pentru copii mă refeream). Ea a rîs și a spus: „Dar nu trebuie să înțelegi. Lasă-le să se întâmple!” De atunci s-au tot întâmplat.

De atunci și ea a murit, dar se tot întâmplă. Există tot felul de „întâmplări poetice” , care sunt minunate dacă nu te sperie. Eram cu 2 colegi în Londra, tocmai cântaserăm varianta în engleză despre pinguinul naumian și ne-am dus la o cafenea.

Eu am cerut apă și chelnerul a adus apă BELU. Colegii au râs și spuneau să merg „la Bellu, cu sticla Belu, la Gellu”, dar au întors sticla. Pe spatele ei era un desen cu un pinguin și scria „penguin aproved”. Ne-au înghețat râsetele, am înghețat și noi pentru că nu credem în întâmplări din astea, dar e frumos când apar și nu vrei să le înțelegi.