Dr. Jekyll and Mr. Hyde sau despre pieton şi şofer în Bucureşti

Ceea ce este însă mai interesant e faptul că cine ne-ar auzi discutând ar fi convins că vorbim despre două oraşe diferite, un fel de Dr. Jekyll and Mr. Hyde inversaţi. La un moment dat ne-am lămurit: Bucureştiul meu este cel al şoferului diurn, cel al amicului meu este un oraş al pietonului în asfinţit.

Ajutat de nişte împrejurări favorabile, am renunţat şi eu, de curând, să mai merg cu maşina şi am devenit un pieton liniştit. Ieri m-am simţit dator să-i dau amicului meu o bere şi să-i spun că avea dreptate. Deşi am constatat rapid că nu este uşor nici să fii pieton în Bucureşti...

Dincolo de jocurile imobiliare şi patrimoniale, curat murdare, ceea ce schimonoseşte în primul rând Bucureştiul este traficul şi „traficanţii” săi, pe altarul cărora au fost sacrificați pietonul şi plăcerile sale simple. Dacă în timpul comunismului spaţiul public a fost practic închis publicului, în prezent el a fost în întregime deschis... circulaţiei.

Oferiţi însă un spaţiu public „pietonilor” şi bucureştenii îl vor invada, indiferent dacă este vorba de ping-pong pe Kiseleff sau de un concert în aer liber în faţa Operei Române, de o hoinăreală la street delivery sau de noaptea muzeelor.

Este ca un fel de decompresie spontană care oferă o gură de aer oraşului şi de care toţi doresc să profite. Dincolo de aceste evidenţe subiective, se află însă şi cifre reci, dar precise. Astfel, un studiu recent al departamentului de sociologie din SNSPA punea în evidenţă un fapt care pe mine personal m-a uimit: peste jumătate din bucureşteni se plimbă săptămânal în cele câteva parcuri ale capitalei şi încă o cincime le frecventează măcar de vreo două ori pe lună.

S-ar plimba şi prin „oraş”, dar nu au unde, singura zonă agreată pentru aşa ceva fiind centrul istoric. Toate devin astfel supra-aglomerate. Nu este astfel de mirare că 83% dintre bucureşteni şi-ar dori foarte mult amenajarea unor spaţii pietonale în zona de centru a capitalei şi aproape la fel de mulţi ar saluta reducerea vitezei în această zonă.

Pe de altă parte, sufocarea traficului nu vine atât din numărul excesiv de autoturisme (doar 20% dintre bucureşteni merg cu maşina la serviciu, 55% dintre posesorii de autoturism preferând transportul în comun), ci din altă inversare bezmetică de priorităţi: şoferului individual i se acordă mai multă importanţă decât călătorilor colectivi.

Totul se reduce astfel la o piramidă ce trebuie inversată: pietonul are prioritate faţă de şofer, iar autobuzul comun are prioritate faţă de maşina individuală. E atât de simplu!..