Invitatul lunii

Cel mai straniu lucru este că, de fapt, în Romania filmul nu este receptat ca act artistic, ci mult mai degrabă ca „divertis-act”. Cinemaul este acceptat ca artă de un număr foarte mic de oameni, numiți în general cinefili.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, în prag de sărbători, am alte gânduri. Mă gândesc, de pildă, că aş înfiinţa o Ligă sau un ONG care să apere drepturile celui mai nedreptăţit Cuvios din toată ortodoxia – Sfântul Nicolae.

Am stat de vorbă cu directori și manageri de resurse umane care ar vrea să încurajeze voluntariatul în rândul angajaților lor, dar nu știu cum să facă asta într-un mod eficient.

Când se apropie de ei un fluture, japonezii spun că el este de fapt sufletul unui samurai. Rare sunt culturile care să acumuleze atâta poezie în tradiţia, dar şi în gesturile cotidiene.

Săru’ mâna! Mă numesc George şi n-am mai stat acasă o săptămână încheiată de câţiva ani buni! De când, în fiecare weekend, ca dj pun muzică prin toate ungherele acestei ţări, şi mulţumesc lui Dumnezeu, şi prin afara ei!

În ultimii ani, contactul meu cu oraşul s-a redus tot mai mult.

Toţi îmi spun dan. şi eu: dan. dan, trebuie să ai grijă. locuiesc la bistritz, deasupra mării, la doi ani lumină de ceva foarte, foarte fragil.

Am traversat pentru prima oară în 19 noiembrie 1975 granița României la Curtici; era aproximativ ora unu și douăzeci de minute.

Pe o stradă din centrul Vienei se află unul dintre multele restaurante excelente şi discrete, şarmant-morbide, vechi de aproape un secol şi nerenovate de decenii..