Sucurile verzi, cel mai popular mod de detoxifiere
Juice, to juice, juicing. Pe româneşte – „suc, a suculi, suculind”. Poate că sună amuzant, dar vă asigur că este o treabă cât se poate de serioasă şi mai ales sănătoasă.
În străinătate şi-a câştigat deja titlul de „cel mai popular mod de detoxifiere”. La noi, tendinţa a pătruns de puţin timp şi a avut succes mai ales în rândul veganilor. Moda se extinde însă. Astfel că din ce în ce mai mulţi doritori de trupuri suple au adoptat reţeta vegetarienilor.
Secretul sucurilor magice constă în compoziţia lor. Ele conţin de regulă trei sau patru ingrediente, dintre care unul este un fruct şi celelalte sunt frunze verzi. Se foloseşte inclusiv pulpa obţinută prin stoarcere şi se amestecă totul cu apă. Un litru de smoothie verde astfel obţinut poate înlocui cu succes micul dejun sau oricare altă masă.
Sunt o sursă foarte bună de carbohidraţi sănătoşi, fibre şi vitamine care să vă energizeze pentru toată ziua. În plus, ajută la slăbit mai mult decât orice dietă restrictivă despre care aţi citit pe vreun site obscur şi nici nu e costisitor.
De la salată, spanac, varză şi până la păpădie, pătlagină, trifoi sau frunze de morcov, toate pot fi folosite pentru suc, alături de fructe ca banana sau mărul. Important de ştiut – licoarea îşi menţine proprietăţile 12 ore dacă este păstrată într-un vas acoperit, la frigider.