Aerocrioterapie
Sau terapia prin... îngheţ. Sună cât se poate de neprietenos, mai ales pe o vreme ca asta. Dar atunci când după o şedinţă vi se promite un minus de până la 1.000 de calorii, oricât aţi fi de friguroşi, sigur cedaţi tentaţiei.
La prima vedere, criosauna pare încă una dintre acele proceduri terifiante şi inutile la care femeile se supun singure de dragul esteticii. Dar nu este aşa. Sau, bine, aşa este, dar criosauna are şi câteva efecte excelente pentru sănătate. Mai ales în perioada asta a anului. Terapia prin frig are aplicaţii de la estetică şi wellness (se „ard” până la 1.000 kcal/procedură) până la medicină sportivă (reglarea tonusului muscular, refacerea după efort sau accidentări) şi tratarea diverselor afecţiuni, în-tr-un timp foarte scurt. Stimulează sistemul imunitar şi pe cel endocrin, oferă organismului echilibru hormonal, creşte capacitatea de efort fizic şi intelectual, ajută la scăderea greutăţii corporale, reîntinereşte pielea, creşte libidoul şi diminuează consecinţele stresului zilnic. Rezultatele încep să apară încă de la prima procedură. Întregul organism este revigorat, plin de energie, se instalează o stare generală de bine. După primele 5-6 proceduri pielea devine elastică, fermă şi catifelată, ridurile încep să se retragă, petele pigmentare se estompează. O cură de 15-30 proceduri în criosaună determină regenerarea organismului din interior, reîntinerind pielea şi reducând radical depozitele celulitice de pe întreaga suprafaţă a corpului. Sistem imunitar mai puternic, răceli mai puţine. Ce ziceţi de asta? Parcă nici nu mai contează cele -180 de grade Celsius din criosaună.
Durata procedurii este de 60-80 de secunde, putând fi crescută pe parcursul şedinţelor. Tratamentul cuprinde 10-30 sau mai multe proceduri. Procedurile preventive se pot desfăşura zilnic sau la 2-3 zile. În cazul tratamentului pentru bolile reumatice sau al altor afecţiuni este posibilă creşterea procedurilor până la 2-3/zi. Persoana intră în cabină în lenjerie intimă, având picioarele protejate de şosete din lână. Uşa cabinei se închide, iar podeaua este reglată astfel încât persona să nu inhaleze azot gazos. Pentru a evita hipotermia mâinilor, trebuie să ţineţi mâinile pe marginea superioară a cabinei. Gazul criogenic este eliberat în criosaună, temperatura scade la -140°C/-180°C în 30 de secunde. După aceea, nivelul temperaturii rămâne constant.
În funcţie de abonamentul ales, o procedură costă între 75 şi 100 de lei.
Bio Terra Med, Pictor Negulici 27 şi Calea Griviţei 3, 0728.874.411; www.criobio.ro